Sari direct la conținut

Premiile Superscrieri, pentru o lume mai echilibrata, mai corect informata, mai buna

Smile Media
Sorin Tranca , Foto: Hotnews
Sorin Tranca , Foto: Hotnews

Sorin Tranca, printre multe ocupatii pe care le are, gaseste timp sa fie si Presedintele Fundatiei Friends For Friends. E e cel care a avut ideea de promovare a scriturii creative si a jurnalismului narativ de calitate in Romania prin Premiile Superscrieri.

1. Hai sa explicam putin ce inseamna genul de scriitura pe care il incurajeaza Superscrieri – creative non-fiction.

Creative non-fiction e acea scriitura de profunzime, in care ceea ce ne impresioneaza, la prima vedere, e „talentul” celui ce scrie. I se mai spune si narrative journalism, insa reportajele (spre exemplu) de non-fictiune creativa se remarca printr-o munca de documentare uriasa, uneori de luni de zile, fiindca inaintea „condeiului” trece, intotdeauna, ideea de non-fictiune, adica o relatare care sa respecte realitatea. Un exemplu care-mi place este textul unui mare jurnalist american de la Esquire, Chris Jones, care a scris un text remarcabil si premiat despre masacrul animalelor de la Zanesville. Si care incepe fabulos: „The horses knew first”. Doar daca esti acolo, doar daca surprinzi realitatea in esenta ei, doar atunci poti scrie asa.

2. Cat de popular e in Romania, la nivel de concept? De exemplu, la o cautare pe internet pentru „nonfictiune creativa” sunt doar cateva link-uri ce fac trimitere catre acest gen.

Romanii au talent, dupa cum aflam si de la televizor 🙂 Asa ca ar trebui sa fie destul de apropiati de tipul asta de scriitura. Ramane insa de vazut daca fibra noastra de la Ploiesti (ma refer la republica de la Ploiesti, nu la oras in sine), adica o anumita predispozitie catre a dramatiza excesiv, nu trece inaintea ideii de a respecta realitatea. Sunt exemple multe, ca sa ma intorc la intrebare, noi in fiecare an premiem in jur de 20 de autori si texte remarcabile in sensul asta, iata doar cateva exemple.

3. Acest gen de scriitura, facut cu simt de raspundere, poate aduce ceva valoros atat la nivel de persoana, cat si de societate. Care e viziunea ta de schimbare si de valoare pe care o poate aduce, de exemplu, in mediul de business?

Tuturor celor ce le place Hemingway vor intelege impactul pe care il poate avea o asemenea abordare a scrisului si a felului in care povestim. In mediul de business sunt o gramada de exemple de texte puternice, inspirationale, cu radacini in creative non-fiction, cum ar fi memoriile celebrilor Jobs, Branson, Welch si altii ca ei.

4. Superscrieri vrea sa faca o lume „mai echilibrata, mai corect informata, mai buna”. In calitate de initiator al acestei competitii, care zici ca sunt – pana la aceasta a treia editie – punctele de rezistenta si ce lipseste cel mai mult la Superscrieri pentru a-si indeplini misiunea?

Cel mai important lucru e ca reusim sa organizam aceasta competitie anual, in niste vremuri in care lumea nu da bani (cand vine vorba de sponsorizari) decat pe cauze mainstream. Mai putin interes in zona constructiei pe termen lung, cum e Superscrieri. Un alt lucru important e ca reusim sa conturam un fond de premii chiar in bani, ca nu dam doar diplome autorilor… cum se intampla de multe ori. Un alt punct bun, cred eu, e ca Superscrieri e deschis oricui scrie non-fictiune creativa: jurnalist, blogger, om de televiziune, student. Oricine scrie asa ceva si si-a publicat oriunde (inclusiv online) materialul, poate participa. Un alt punct bun, pe care ne concentram la fiecare editie, este componenta juriului, pe care il dorim in fiecare an deschis la minte si cat mai putin angrenat politic, in sens larg. Cat despre lipsuri… hai sa le lasam deoparte, sunt neesentiale acum. Si n-as spune nimic nou.

5. Spuneai intr-un interviu anul trecut ca „jurnalismul factual e limitat in raport cu transmiterea de adevaruri despre un fapt, un eveniment”. Care crezi ca e relatia autor – cititor in relatarea de evenimente la noi in tara? Cum ar trebui sa functioneze rigoarea si etica in aceasta relatie?

Aici sunt prea multe lucruri de spus, in mare parte evidente pentru niste oameni inteligenti, asa cum sunt cititorii HotNews. Implicatiile etice ale activitatii unui om care povesteste altora lucruri despre care ei trebuie sa stie sunt arhicunoscute. Jurnalismul factual are limite, asa e, insa e de preferat oricarei manipulari. Pentru o discutie pe larg legata de etica presei, as prefera sa chemati niste oameni mai priceputi. Eu risc sa fiu subiectiv, chiar daca am luat nota mare la deontologie, in facultate.

6. Premiile Superscrieri este la a treia editie anul acesta. A crescut competitia, are ceva in plus?

Ar fi mult mai bine sa adresati intrebarea asta oamenilor care au fost si anii trecuti in juriu, ei stiu cel mai bine. Apropos, ar trebui sa le multumim si ras-multumim acestor oameni, care-si iau mult din timpul lor pentru a tria lucrarile, iar unii dintre ei chiar renunta la a participa, desi si-ar dori. Nu as vrea sa dau nume, pentru ca risc sa incurc borcanele si sa uit pe cineva, insa sunt cativa oameni minunati, care au jurizat 2-3 ani la rand. Din punctul meu de vedere sunt niste eroi (fara exagerare, fiindca uneori au de citit sute de materiale in cateva zile, faceti voi calculele… Eu cred ca investesc in Superscrieri niste zeci, daca nu sute de ore bune pe an). Eu ii indragesc foarte mult si le multumesc si cu aceasta ocazie.

7. Care e cea mai mare incurajare pe care ai primit-o in legatura cu Superscrieri?

„La anul punem si noi umarul”.

8. Vlad Mixich, presedintele juriului Superscrieri, a raspuns intr-un interviu pe blog-ul agentiei pe care o conduci ca harnicia este cea mai de pret calitate a unui autor de non-fictiune creativa. Reluam si noi intrebarea: tu care crezi ca e relatia dintre talent si stiinta, in zona asta?

Sunt foarte de acord cu Vlad, care cu nasul lui fin a simtit ca asta face diferenta, cu mult inaintea altor calitati, si ele foarte necesare: curiozitate, impartialitate, indarjire, talent etc.

9. Care e ultimul articol de creative writing pe care l-ai citit si te-a miscat in vreun fel?

Am citit cateva, dar trebuie sa am grija sa nu vorbesc inainte de jurizare sau in plin concurs, asa cum suntem acum, ca sa nu atrag atentia asupra vreunui material anume, nu ar fi corect. Asa ca o sa spun ca ultima lucrare de non-fictiune care m-a distrat e cartea lui Steinbeck, Calatorii cu Charley. Imi place mult Steinbeck, daca o sa apuc vreodata sa scriu vreo carte, pe el o sa-l imit 🙂

Premiile Superscrieri este o initiativa a Fundatiei Friends For Friends care promoveaza scrierea creativa si jurnalismul narativ de calitate in Romania. Anul acesta se afla la a treia editie si isi propune sa adune din ce in ce mai multi sustinatori, pentru ca lumea sa devina, prin puterea cuvintelor, un loc mai sanatos in care sa ne crestem ideile. Astazi, 30 septembrie, este ultima zi de inscreire in competitie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro