Sari direct la conținut

Premiul Nobel pentru Pace 2023 a fost câștigat de iranianca Narges Mohammadi

HotNews.ro
Narges Mohammadi, Foto: AFP / AFP / Profimedia
Narges Mohammadi, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Premiul Nobel pentru Pace 2023 a fost acordat iraniencei Narges Mohammadi, „pentru lupta sa împotriva opresiunii femeilor din Iran și pentru lupta sa pentru promovarea drepturilor omului și a libertății pentru toți”.

„Premiul pentru pace din acest an recunoaște, de asemenea, rolul avut de sutele de mii de oameni care, în anul precedent, au manifestat împotriva politicilor de discriminare și opresiune ale regimului teocratic din Iran care vizează femeile. Motto-ul adoptat de demonstranți – `Femeie – Viață – Libertate` – exprimă în mod adecvat dedicarea și munca lui Narges Mohammadi”, a transmis Comitetul Nobel norvegian.

„Narges Mohammadi este o apărătoare a drepturilor omului și o luptătoare pentru libertate. Lupta ei curajoasă pentru libertatea de exprimare și dreptul la independență a avut costuri personale enorme”, notează sursa citată.

În total, regimul din Iran a arestat-o de 13 ori și a condamnat-o de cinci ori la un total de 31 de ani de închisoare și 154 de lovituri de bici.

Narges Mohammadi, în vârstă de 51 de ani, se află încă în închisoare.

Ea este directoarea adjunctă a Centrului Apărătorilor Drepturilor Omului, o organizație neguvernamentală condusă de Shirin Ebadi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2003.

Mohammadi este cea de-a 19-a femeie care câștigă premiul vechi de 122 de ani. Ultima a fost Maria Ressa din Filipine care a câștigat premiul în 2021 împreună cu rusul Dmitri Muratov.

„Acest premiu este, în primul rând, o recunoaștere a activității foarte importante a unei întregi mișcări din Iran, cu liderul ei incontestabil, Narges Mohammadi”, a declarat Berit Reiss-Andersen, șefa comitetului Nobel norvegian.

„Dacă autoritățile iraniene vor lua decizia corectă, o vor elibera, astfel încât să poată fi prezentă pentru a primi această distincție (în decembrie)”, a adăugat ea.

Premiul Nobel pentru Pace, în valoare de 11 milioane de coroane suedeze, adică aproximativ 1 milion de dolari, va fi decernat la Oslo la 10 decembrie, la aniversarea morții industriașului suedez Alfred Nobel, care a înființat premiile în testamentul său din 1895.

Toate premiile Nobel sunt decernate la Stockholm, în Suedia, cu excepţia Premiului Nobel pentru Pace, care este acordat la Oslo, în Norvegia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro