Skip to content

Presa despre noul dosar penal al lui Adrian Nastase

Cotidianul scrie ca Adrian Nastase este acuzat ca iar fi oferit lui Ioan Melinescu functia de presedinte al oficiului pentru combaterea spalarii banilor, in schimbul tainuirii unui dosar.

Documentele ascunse de Melinescu sunt legate de contul de 400.000 dolari pe care familia Nastase sustine ca i-a mostenit de la matusa Tamara.

Alaturi de fostul lider al PSD, in aceasta cauza va fi judecat si Ioan Melinescu, sub invinuirea de luare de mita, divulgare de informatii si sustragere sau distrugere a unor inscrisuri, noteaza EvZ.Reactia lui Nastase nu a intaziat sa apara.

Potrivit ziarului Romania Libera fostul prim ministru sustine ca DNA face politie politica.

Cu matusa Tamara la DNA

Dosarul a fost deschis de DNA pe 1 iunie 2006, in urma denuntului facut de Genica Boerica, ce era cercetat, la rindul sau, de Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB). Initiativa i-a apartinut, in noiembrie 2000, cu o luna inaintea alegerilor generale, lui Ioan Melinescu, pe atunci simplu membru al ONPCSB.

Acesta i-ar fi propus lui Nastase, prin intermediul lui Ristea Priboi, sa-i faca disparut dosarul de cercetare a unei posibile spalari de bani. Este vorba de celebrul caz matusa Tamara, adica de o depunere in numerar, de 400.000 de dolari, in contul de la Creditanstalt Austria detinut de Dana Nastase, sotia fostului premier.

Depunerea, operata de Sorin Tesu, ar fi reprezentat o mita data lui Nastase de clientul sau, omul de afaceri Alexandru Bittner.

Conform unui contract de vinzare-cumparare anexat de catre depunator, reiesea ca suma de 400.000 de dolari, depusa in numerar, provenea din vinzarea unor bijuterii, tablouri, papirusuri si a altor bunuri de valoare de catre matusa Danielei Nastase, Tamara Cernasov.

Matusa Tamara, la cei 91 de ani ai sai, traia intr-o garsoniera si avea imputernicire de a opera in contul personal al Danielei Nastase.

Contractul stipula ca Bittner ar fi cumparat de la matusa Tamara 11 tablouri, semnate de pictori celebri, precum Tonitza, Baba, Rousseau, Iser, Popescu, Bancila, Baraschi, Vermont, trei manuscrise englezesti pe pergament, din perioada 1784-1827, vase Dom Nancy si Lalique, obiecte valoroase de mobilier si 30 de bijuterii din aur.

Melinescu i-ar fi si sugerat lui Nastase care ar fi recompensa potrivita pentru el: pozitia de sef al ONPCSB, detinuta atunci de Adrian Cucu. Nastase s-a tinut de cuvint. In 28 decembrie 2000, dupa ce PDSR a cistigat alegerile, in prima sedinta de guvern, Nastase l-a demis pe Cucu si l-a numit pe Melinescu in functia de presedinte al Oficiului.

Cotidianul

Melinescu invinuit de luare de mita

Alaturi de fostul lider al PSD, in aceasta cauza va fi judecat si fostul sef al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB), Ioan Melinescu, invinuit de luare de mita, divulgare de informatii si sustragere sau distrugere a unor inscrisuri.

Martorul-cheie al acuzarii este omul de afaceri Genica Boierica – un fost protejat al lui Melinescu si prieten apropiat al deputatului PSD Ristea Priboi – care a acceptat sa colaboreze cu procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) in timp ce se afla in inchisoare.

Ancheta in acest caz a inceput in ianuarie anul trecut, dupa ce EVZ a publicat o copie a unei sesizari a ONPCSB referitoare la 400.000 de dolari depusi in contul Danei Nastase. Ulterior, reprezentantii Oficiului au sustinut ca „lucrarea” respectiva a disparut din arhiva.

EvZ.

„DNA face politie politica”

Adrian Nastase sustine ca decizia DNA prin care este trimis in judecata este inadmisibila intrucat aceasta porneste de la premisa ca Hotararea de Guvern prin care Ioan Melinescu a fost numit presedinte al Oficiului de Combatere a Spalarii Banilor reprezinta dare de mita. „DNA functioneaza in continuare ca politie politica”, a declarat Nastase.

De asemenea, fostul premier a sustinut ca nu l-a cunoscut niciodata pe Ioan Melinescu inainte ca acesta sa fie numit pe functie de catre plenul Guvernului si ca numirea s-a facut in baza propunerilor facute de alti trei membrii ai Oficiului, precum si la recomandarea lui Valeriu Stoica, fost membru PNL, acum PLD.

Nastase mai are un dosar in care este judecat pentru luare de mita (dosarul „Termopanele”), unde a fost denuntat de catre fostul sau secretar de stat Sergiu Sechelariu.

Romania Libera