Sari direct la conținut

Presa din Bulgaria, impanzita de fosti agenti ai securitatii comuniste

HotNews.ro

Comisia pentru studierea arhivelor comuniste din Bulgaria a prezentat miercuri o noua lista cu jurnalisti de top si patroni de presa care au fost agenti sau colaboratori ai serviciului secret (DS) in timpul fostului regim comunist din aceasta tara, relateaza agentia bulgara Novinite.

Pe lista figureaza Todor Batkov, cel care detine popularul cotidian „Standart”, dar si clubul bulgar de fotbal Levski; Petko Bocharov, un cunoscut si respectat ziarist de la Bulgarian News Agency si de la postul national de radio; Petar Mandzhukov, fost proprietar al ziarului „Duma”, controlat de Partidul Socialist din Bulgaria, precum si Valeri Naydenov, un jurnalist de top la „24 Ore”, unul dintre cele mai bine vandute ziare bulgare, si fost redactor-sef la cotidianul de business „Klassa”.

Acestea sunt printre cele mai noi nume dezvaluite miercuri de asa-numita Comisie pentru studierea dosarelor, instituita in urma cu trei ani, pentru a investiga legaturile personalitatilor publice cu serviciul secret al fostului regim comunist inainte de 1989. Pe lista se afla deja presedintele bulgar Gheorghi Parvanov, ministri, parlamentari, judecatori ai Curtii Constitutionale, inalti magistrati, anchetatori, dar si cunoscuti fosti sau actuali jurnalisti.

De asemenea, un nou nume inclus pe lista neagra a fostilor informatori securisti este cel al jurnalistului Gheorghi Gatev, fost editor la ziarul „Standart”, dar care in prezent lucreaza la Еuractiv.com, un portal dedicat afacerilor europene si care a publicat recent unele dintre cele mai critice articole la adresa Rumianei Jeleva, propusa pentru functia de comisar european din partea Bulgariei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro