Presa din Cehia a obtinut prin lege dreptul de a publica interceptarile telefonice "in interes public"
Presa din Cehia va putea publica informatiile din interceptarile telefonice daca acestea sunt de interes public, cum ar fi in cazul politicienilor suspectati de coruptie, in urma unui amendament la asa-numita „lege botnita” care a starnit controverse in Cehia, informeaza site-ul Cseke Noviny.
Amendamentul, care a intrat in vigoare luni, previne pedepsirea jurnalistilor care transmit informatii sensibile daca acestea sunt in „interes public”. Decizia pastreaza regula conform careia jurnalistii nu au voie sa citeze din documentele de urmarire penala, insa introduce o exceptie in cazul de „interes public” care prevaleaza asupra interesului personal.
Insa exceptia nu poate fi aplicata in general. Un tribunal evalueaza fiecare caz pentru a stabili daca interesul public este mai puternic decat dreptul persoanei respective la protejarea vietii private.
Amendamentul face referire la protejarea identitatii victimelor in cazurile de infractiuni de violenta si sexuale. Protectia trebuie aplicata si in cazul femeilor insarcinate, persoanelor cu dizabilitati si celor aflati in grija altor persoane.
„Legea botnita” a intrat in vigoare pe 1 aprilie 2009 si are ca principal scop protejarea victimelor infractiunilor de la publicitate nedorita. Aceasta interzicea publicarea interceptarilor.
Legea prevede sanctiuni grave de pana la 5 ani in inchisoare si amenda de 5 milioane de coroane (circa 200.000 de euro) pentru jurnalisti care publica aceste date referitoare la suspecti, acuzati sau victime.
Presa din Cehia si internationala a critcat legea sustinand ca incalca libertatea presei.