Sari direct la conținut

Presa in diagonala: 15 morti intr-un atentat sinucigas comis de o femeie; FARC a lansat o inregistrare cu un ostatic (VIDEO), iar Franta este procupata de atacul asupra unui tanar evreu

HotNews.ro

Mugabe va fi unicul candidat la alegerile din Zimbabwe. Desi nu va avea nici un oponent, presedintele Robert Mugabe a decis totusi sa participe la alegerile care urmeaza sa aiba loc saptamana aceasta in Zimbabwe, pentru a prelungi astfel perioada de aproape trei decenii de cand se afla la guvernare. Candidatul opozitiei, Morgan Tsvangirai, a anuntat, duminica, retragerea sa din cursa electorala, ca urmare a violentelor oamenilor lui Mugabe asupra sa si a membrilor partidului Miscarea pentru Schimbare Democratica, si a declarat ca alegerile sunt simulate, scrie Washington Post.

15 morti intr-un atentat sinucigas comis de o femeie, in Irak. Potrivit autoritatilor, in orasul irakian Baquba din provincia Diyala, 15 persoane au fost ucise si mai mult de 40 au fost ranite, in urma unui atentat sinucigas comis de o femeie. Sapte dintre morti si zece dintre raniti erau politisti irakieni. Explozibilul era atasat de o vesta cu care femeia era imbracata sub haine. Alte 15 femei au comis atentate sinucigase in provincia Diyala pana acum. Oficialii irakieni pun acest atentat si alte atentate similare pe seama gruparii al-Qaeda, sustine The New York Times.

FARC a lansat o inregistrare cu un ostatic. Rebelii columbieni au lansat o inregistrare cu un important om politic pentru a dovedi ca ostaticul este inca in viata. Nu se stie exact cand a fost facuta inregistrarea, insa imaginile par a fi recente. Deputatul Sigifredo Lopez este singurul supravietuitor dintr-un grup de 12 politicieni, care au fost ucisi de membrii FARC in 2002. In inregistrare, Lopez face apel la guvern pentru a ajunge la o intelegere cu rebelii si sa elibereze prizonieri rebeli, in schimbul eliberarii ostaticilor. Insa, Columbia refuza sa incheie o intelegere cu acestia si intentioneaza sa-i distruga pe cale armata, mizand pe faptul ca Fortele Armate Revolutionare din Columbia se afla intr-un moment de slabiciune, dupa moartea liderului lor, Manuel Marulanda in luna martie, relateaza BBC.

Franta, procupata de atacul asupra unui tanar evreu. Un evreu francez in varsta de 17 ani a fost atacat sambata noapte in Paris. Se pare ca tanarul are cateva coaste rupte si o fractura craniana, si se afla la ora actuala la terapie intensiva, la un spital din centrul Parisului. Organizatiile evreiesti pun atacul violent pe seama antisemitismului. Uniunea Studentilor Evrei din Franta sustine ca tanarul a fost identificat ca fiind evreu intrucat purta „kipa”. Numarul atacatorilor nu se stie exact, insa tatal victimei a declarat presei ca au fost in jur de 15 atacatori. Atacul a fost criticat de presedintele Sarkozy, care se afla intr-o vizita in Israel, cu scopul de a intari imaginea sa ca aliat al Israelului, anunta International Herald Tribune.

Parintii indonezieni renunta la copiii lor din cauza saraciei. Potrivit unui sondaj efectuat de serviciile de asistenta sociala indoneziene luna aceasta, orfelinatele gazduiesc un numar foarte mare de copii, ca urmare a saraciei parintilor. Personalul orfelinatelor din Jakarta se asteapta ca numarul copiilor sa cresca in contextul in care pretulrile la combustibili si alimente se afla in continua crestere. In Indonezia, aproximativ 500.000 de copii traiesc in orfelinate, aceasta fiind printre cele mai mari cifre din lume. Dintre acestia, 90% au cel putin un parinte in viata, scrie USA Today.

Decizia Arabiei Saudite de a pompa mai mult petrol decat in ultimii 30 de ani risca sa fie neutralizata de scaderea drastica a productiei din Nigeria. La ora actuala, Nigeria pompeaza mai putin de 1,5 milioane de barili pe zi, cel mai scazut nivel din ultimii 25 de ani, in loc de 2,5 milioane de barili pe zi la capacitatea sa maxima. Arabia Saudita a confirmat ca va pompa 9,7 milioane de barili pe zi, incepand de luna viitoare, cu posibilitatea de a creste productia la cererea clientilor, informeaza Financial Times.

Inregistrarea cu Sigifredo Lopez

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro