Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Accident de tren in Germania soldat cu 50 de raniti; Barack Obama cere sustinatorilor lui Gaddafi sa renunte la lupta; Procurorul cere achitarea fostului presedinte francez Jacques Chirac; Rusia cauta masuri pentru cresterea securitatii aeriene

HotNews.ro
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto

Slovenia: Guvernul nu a primit votul de incredere. Urmeaza alegeri anticipate. Guvernul de centru stanga condus de premierul Borut Pahor a picat marti testul in fata parlamentului sloven care a votat impotriva ramanerii lui in functie. Pe fondul unei crize economice si sociale, Slovenia se indreapta catre alegeri anticipate. Presedintele Danilo Turk are la dispozitie sapte zile pentru a inainta Parlamentului propunerea pentru un nou premier. Daca Parlamentul nu va aproba formarea un nou guvern timp de 30 de zile, conform constitutiei presedintele va anunta organizarea de alegeri anticipate. Acestea vor avea loc la finele anului 2011 sau in primavera lui 2012. Borut Pahor a pierdut sustinerea parlamentara in urma unui proiect de lege privind ridicarea varstei de pensionare de la 63 la 65 de ani. Aceasta limita de varsta este standardul prevazut de Comisia europeana si FMI. Pierzand sprijinul mai multor partide parlamentare, premierul a ramas cu doar 33 de voturi din totalul de 90 de deputati. In cadrul anticipatelor favorit va fi Janez Jansa, fost premier si actual lider al opozitiei, scrie AFP.

Accident de tren in Germania soldat cu 50 de raniti. Aproape 50 de persoane au fost ranite intr-un accident petrecut in estul Germaniei, la Lauterbach. Un tren a lovit o masina care fusese lovita la randul ei de o alta ajungand pe linia ferata. Soferul aflat pe linia ferata a reusit sa iasa din masina, dar trenul nu a putut opri inainte de impact. Trei vagoane au deraiat si unul s-a rasturnat. Echipele de salvare au sosit imediat la locul accidentului. Ranitii in stare grava, in numar de noua, au fost dusi la spital cu elicopterele, anunta The Guardian.

Barack Obama cere sustinatorilor lui Gaddafi sa renunte la lupta. Presedintele SUA Barack Obama i-a sfatuit marti pe sustinatorii lui Muammar Gaddafi sa renunte la lupta si sa inteleaga faptul ca vechiul regim din Libia nu mai exista. Totodata, Obama a anuntat intoarcerea ambasadorului SUA in Tripoli si a pledat pentru acordarea sprijinului necesar pentru recontructia Libiei. Desi Uniunea Africana a recunoscut Consiliul National de Tranzitie drept guvern de facto, trupele fidele colonelului Gaddafi au anuntat printr-un purtator de cuvant ca rezistenta mai poate dura cativa ani pentru ca detin suficiente arme si mai ales dorinta de a continua lupta. Purtatorul de cuvant Moussa Ibrahim a declarat ca au fost capturati 17 mercenari straini (intre care francezi si britanici) care se afla in prezent in interogatorii in fieful sustinatorilor lui Gaddafi din Bani Walid. Atat reprezentantii CNT, cat si premierul francez Alain Juppe au negat existenta acestor presupusi mercenari in Libia, anunta Reuters.

Procurorul cere achitarea fostului presedinte francez Jacques Chirac. Autoritatile franceze au confirmat marti ca procurorul desemnat in procesul impotriva lui Jacques Chirac a cerut judecatorului achitarea atat pentru fostul presedinte cat si pentru ceilalti noua acuzati. Chirac a fost acuzat de coruptie si de abuz in folosirea fondurilor publice in perioada 1977-1995, timp in care a ocupat functia de primar al Parisului. Judecatorul va da verdictul pana la finele anului in curs. Desi in timpul mandatelor prezidentiale Chirac a beneficiat de imunitate si nu a putut fi adus in fata justitiei el a negat in permanenta acuzele, iar dupa incheierea lor a declarat ca este dispus oricand pentru cercetari, scrie CNN.

Netanyahu si Abbas se vor adresa vineri adunarii generale a ONU. Presedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat ca este hotarat sa se prezinte vineri la New York si sa ceara calitatea de membru cu drepturi depine ONU pentru statul Palestina, in lipsa progreselor in negocierile cu Israelul. In urma acestei declaratii, premierul israelian Benjamin Netanyahu a plecat de urgenta spre SUA in noaptea de marti spre miercuri, hotarat sa apere pozitia tarii sale in fata ONU. Miercuri, Netanyahu il va intalni pe Barack Obama care s-a aratat ostil in fata initiativei palestiniene, in discutiile cu secretarul general al ONU Ban Ki-moon si cu presedintele francez Nicolas Sarkozy. Inaintea plecarii spre New York, Netanyahu a facut un nou apel la partea palestiniana incercand sa o convinga ca doar prin negocieri cu Israelul se poate solutiona problema si nu prin incercarea obtinerii recunoasterii internationale. Benjamin Netanyahu se va adresa adunarii ONU vineri, in aceeasi zi in care va tine un discurs si Mahmoud Abbas. Pana acum nu exista planificata o intalnire intre adresanti, cu toate ca premierul israelian si-a exprimat o astfel de dorinta sperand sa deschida negocierile de pace chiar in New York si apoi sa le continuie la Ierusalim si Ramallah, anunta AFP.

Rusia cauta masuri pentru cresterea securitatii aeriene. Rusia cauta metode pentru a creste securitatea aeriana dupa ce in ultimele patru luni s-au prabusit trei avioane, iregistrand cel mai mare numar de victime aeriene din lume in anul 2011. Vina o poarta atat vechimea aparatelor cat si metodele de mentenanta deficitare. Autoritatile iau in considerare acordarea garantiilor de stat pentru cumpararea de aeronave noi, in acest sens se vor purta discutii cu ministrul de externe francez. O alta masura ar viza interzicerea utilizarii avioanelor care nu detin simulatoare moderne de zbor. Ultima tragedie aviatica din Rusia s-a petrecut la 7 septembrie si a avut ca victime intregul lot al echipei de hochei Lokomotiv Yaroslavl, informeaza Ria Novosti.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro