Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Actiune de vaccinare impotriva gripei porcine, in Mexic; Somajul a atins 17,4% in Spania; Inscriptii misterioase dezvaluie un Egipt intunecat, iar GM opreste productia Pontiacului

HotNews.ro

Actiune de vaccinare impotriva gripei porcine, in Mexic. Guvernul din Mexic a anuntat lansarea unei ample operatiuni de vaccinare pentru a rezolva problema epidemiei de gripa porcina, care a provocat moartea a 60 de persoane si infectarea a peste 100. Noua tulpina virala a aparut la porci si a fost ulterior transmisa si la om. Ministerul sanatatii din Mexic informeaza ca noul virus a atins nivelul epidemic, cele mai multe cazuri de gripa porcina inregistrandu-se in centrul tarii si in capitala. Gripa porcina a afectat mai ales persoane cu varste cuprinse intre 25 si 44 de ani. Toate scolile din capitala tarii si din imprejurimi au fost inchise, iar Ministerul mexican al Sanatatii sfatuieste populatia sa evite zonele aglomerate, stransul de mana si sarutul, noteaza BBC.

Somajul a atins 17,4% in Spania. Somajul in Spania, situat deja la cel mai inalt nivel din Europa, a inregistrat o noua crestere, afectand peste 4 milioane de persoane. Economia spaniola a fost grav afectata de colapsul industriei interne de constructii, precum si de criza financiara globala. In primele luni ale anului 2009, 800.000 de persoane si-au pierdut slujbele in Spania, rata somajului ajungand la 17,4%, dublu mediei in Uniunea Europeana. Potrivit comentatorilor economici, cifrele ar putea ajunge la peste 20% pana la sfarsitul anului, mai ales ca somajul inregistreaza cresteri mult mai rapide decat le-a prognozat guvernul socialist de la Madrid. Premierul spaniol, Jose Luis Rodrigo Zapatero, spera ca un pachet de stimulente financiare, in valoare de 100 de miliarde de dolari, ar putea crea noi locuri de munca, scrie BBC.

Inscriptii misterioase dezvaluie un Egipt intunecat. Arheologii egipteni au reusit sa scoata la lumina ramasitele a patru temple antice in peninsula Sinai, temple de la care spera sa obtina informatii despre una dintre cele mai obscure si mai neintelese perioade din istoria Egiptului Antic, anunta Discovery News. Putinele inscriptii descifrate pana in prezent relateaza un episod straniu, acela al popoarelor asiatice denumite Hyksos care au invadat Egiptul in timpul celei de a II-a dinastii (1991-1802 i.Hr.). In fapt, Hyksos au condus Egiptul timp de peste un secol, perioada in care au mutat capitala in delta Nilului, la Avaris, informeaza Descopera.

Imagistica medicala pune in evidenta frecvente infarcturi silentioase. Cu ajutorul imagisticii prin rezonanta magnetica, ar fi tehnic posibil sa se deceleze infarcturile de miocard „silentioase”. Acestea nu dau anomalii la electrocardiograma (EKG), dar au un risc semnificativ de mortalitate. Intr-un studiu publicat vineri 17 aprilie in revista online PLoS Medicine, Han Kim (Universitatea Duke, Durham, Carolina de Nord) si colegii sai demonstreaza ca aceste ” infarcturi silentioase” sunt de trei ori mai frecvente decat cele vizibile pe EKG pentru pacientii suspectati de maladii coronariene, noteaza Le Monde.

GM opreste productia Pontiacului. General Motors se pregateste sa anunte ca marca de automobil Pontiac, intr-o vreme cea mai bine cotata masina, va fi scoasa de pe piata, conform unei surse foarte familiara cu decizia. Un anunt oficial este asteptat luni. Purtatorul de cuvant, Jim Hopson, a refuzat sa comenteze soarta Pontiac-ului, spunand ca producatorul auto nu are nimic de anuntat in acest moment, informeaza CNN.

Banca Mondiala si FMI avertizeaza ca nivelul de saracie se va accentua la nivel mondial. Banca Mondiala si Fondul Monetar International au avertizat ca perspectiva unei reduceri a saraciei in tarile in curs de dezvoltare este sumbra din cauza crizei financiare mondiale. In cadrul raportului anual privind progresul in cadrul proiectului „Tintele de dezvoltare ale mileniului”, cele doua organisme apreciaza ca peste 90 de milioane de persoane s-ar putea confrunta cu saracia extrema. Raportul subliniaza, de asemenea, ca nivelul de sanatate va fi cel mai grav afectat – transmit corespondentii BBC.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro