Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Barack Obama condamna violentele din Orientul Mijlociu; Pentagonul doreste incheierea proiectului de constructie al EFV; Vladimir Putin va avea un munte in Kirgizstan

HotNews.ro
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto

Pentagonul doreste incheierea proiectului de constructie al EFV. Ashton Carter, seful achizitiilor de la Pentagon, a cerut pregatirea unui plan pentru stoparea treptata a lucrarilor la vehiculul amfibie de lupta al Marinei (Expeditionary Fighting Vehicle), din cauza costurilor foarte ridicate. Carter solicita Marinei orice solutie rezonabila pentru minimizarea cheltuielilor si gasirea unei tehnologii noi pentru viitoarele masini de lupta EFV. Secretarul Apararii, Robert Gates a anuntat primele planuri de inchidere a proiectului in luna ianuarie a acestui an. Prin aceasta anulare Statele Unite vor economisi 293 de milioane de dolari in anul fiscal 2012 si 12 miliarde de dolari in urmatorii ani, scrie Reuters.

Barack Obama condamna violentele din Orientul Mijlociu. Presedintele american, Barack Obama, a condamnat vineri actele de violenta comise impotriva manifestantilor din Bahrein, Libia si Yemen si a cerut guvernelor din aceste tari sa dea dovada de retinere. Seful statului american a subliniat ca guvernele din cele trei tari musulmane ar trebui sa respecte drepturile cetatenilor lor de a demonstra pasnic, transmitand, totodata, condoleante familiilor celor ucisi. Declaratia presedintelui american a fost citita de purtatorul de cuvant al Casei Albe, Jay Carney, in fata jurnalistilor care calatoreau la bordul avionului Air Force One alaturi de Barack Obama din California catre Oregon, anunta AFP.

Jurnalist francez condamnat pentru declaratii rasiste. Controversatul jurnalist francez Eric Zemmour a fost gasit vinovat de incitare la ura rasiala dupa ce a declarat intr-o emisiune TV ca „traficantii de droguri din Franta sunt in cele mai multe cazuri negri sau arabi”. Procesul avut loc la Paris a starnit controverse asupra libertatii de exprimare si a problemei rasismului in Franta, care sustine ideea ca toti cetatenii sunt egali, indiferent de culoarea pielii. Eric Zemmour este un cunoscut comentator si editorialist al ziarului Le Figaro. In trecut a fost amendat pentru declaratiile sale impotriva oamenilor de culoare, dupa ce a anuntat in dese randuri ca acestia nu au acelasi drept la munca precum cetatenii albi, informeaza The Guardian.

Vladimir Putin va avea un munte in Kirgizstan. Unul dintre varfurile lantului muntos Tian Shan va purta numele premierului rus, Vladimir Putin, conform deciziei votate joi de Parlamentul din Kirgizstan. Un varf muntos cu inaltimea de 4.446 de metri, care face parte din lantul Tian Shan, va fi cunoscut sub numele de Vladimir Putin, dupa ce Parlamentul a aprobat propunerea in acest sens formulata de guvern. Premierul rus, amator de activitati sportive in aer liber, a declarat, in gluma, ca trebuie sa devina primul alpinist care escaladeaza varful care ii poarta numele. Initiativa guvernului kirgiz a fost sustinuta de majoritatea deputatilor din Parlamentul de la Biskek. Un singur deputat, reprezentant al partidului nationalist Ata-Jourt, s-a declarat impotriva propunerii, afirmand ca toate varfurile muntoase din tara trebuie sa poarte nume ale unor personalitati kirgize. „Toti il respectam pe Vladimir Putin ca om politic rus si partener strategic, dar nu putem sa dam numele lui unui munte”, a declarat liderul Ata-Jourt, Kamsibek Tasiev, sugerand ca varful sa poarte numele unui scriitor local. In Kirgizstan exista deja un munte care poarta numele fostului presedinte rus Boris Eltin, scrie Ria Novosti.

Libia: Doi politisti spanzurati in Al-Baida, sediul radioului din Benghazi incendiat. Doi politisti au fost spanzurati vineri de catre manifestantii impotriva guvernului libian in Al-Baida, oras situat la 1.200 de kilometri de capitala Tripoli, a anuntat ziarul Oea. Alte incidente au avut loc in orasul Benghazi, unde sediul radioului local a fost incendiat. Cei doi politisti au fost prinsi in timp ce incercau sa imprastie multimea adunata pentru manifestatie. Postul local de radio din Benghazi a fost incendiat de catre manifestanti dupa retragerea fortelor de ordine care asigurau paza cladirii. Numarul victimelor din Libia a ajuns la 41 de morti de la inceputul protestelor, potrivit unui bilant realizat de AFP si sustinut de mai multe surse locale. Luni, mai multe grupari de exilati libieni au cerut rasturnarea de la putere a lui Gaddafi si o tranzitie pasnica spre democratie in Libia. Duminica, la doua zile de la plecarea de la putere a presedintelui egiptean Hosni Mubarak, Muammar Gaddafi a spus ca refugiatii palestinieni ar trebui sa profite de valul revoltelor populare din Orientul Mijlociu si sa se adune, in mod pasnic, la granitele cu Israelul pana cand acesta va ceda solicitarilor lor. „Acesta este timpul revolutiilor populare”, a spus liderul libian. „Trebuie sa cream o problema pentru lume. Acesta nu este o declaratie de razboi, ci un apel la pace”, a afirmat Gaddafi. Protestele din Libia intervin in contextul in care Orientul Mijlociu si nordul Africii sunt martorele, in ultimele luni, la ample miscari de protest indreptate impotriva guvernelor, anunta AFP.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro