Presa in Diagonala: Cercetatorii americani au reusit sa se conecteze la sistemul GPS al unei drone; Turcia a trimis trupe si vehicule militare la granita cu Siria; Noul presedinte egiptean, Mohamed Morsi, a depus juramantul in fata simpatizantilor din Piata Tahrir
Cercetatorii americani au reusit sa se conecteze la sistemul GPS al unei drone. Cercetatorii americani au preluat controlul asupra unei drone aflate in zbor, dupa ce au reusit sa se conecteze la sistemul GPS al avionului, informeaza BBC News. Echipa de cercetatori a Universitatii Austin din Texas a folosit tehnica numita ”spoofing”, ceea ce inseamna ca drona nu a inregistrat corect semnalul trimis de satelitii GPS, ci semnalul trimis de hackeri. Analistii sunt de parere ca demonstratia prezinta eventualele pericole ale folosirii dronelor si spun ca aceeasi metoda ar fi putut fi utilizata la doborarea unei drone americane in Iran, in anul 2011. Astfel, Todd Humphreys si colegii sai au reusit sa sparga sistemul GPS al unei drone apartinand Universitatii Austin din Texas. Ei au explicat aceasta tehnica functionarilor DHS, folosind o drona de dimensiuni mai reduse, care a zburat deasupra stadionului din Austin, a dezvaluit Fox News. Noel Sharkey, co-fondatorul ICRAC (International Committee for Robot Arms Control), a explicat ca este ”usor sa piratezi comunicatiile necodate ale unei drone” si ca oricine specializat din punct de vedere tehnic poate face acest lucru, avand la dispozitie un echipament care costa aproximativ 1000 de dolari. ”Este foarte periculos – daca o drona este directionata undeva prin intermediul GPS-ului, hackerul poate face ca aceasta sa se prabuseasca peste o cladire sau s-o prabuseasca in alta parte”, a declarat Noel Sharkey. De asemenea, Sharkey spune ca drona poate fi furata si incarcata cu explozibili, pentru ca apoi sa fie directionata in alta parte.
Turcia a trimis trupe si vehicule militare la granita cu Siria. Turcia a trimis lansatoare de rachete si mai multe vehicule militare de-alungul frontierei sale cu Siria, dupa ce saptamana trecuta un avion militar turc a fost doborat de fortele siriene, informeaza BBC News. Mai multe convoaie militare au fost vazute indreptandu-se de la bazele militare catre granita cu Siria, aproape de locul prabusirii avionului. Decizia Turciei de a intari granita cu Siria vine la doua zile dupa ce premierul turc Recep Tayyip Erdogan a anuntat o schimbare in ceea ce priveste angajamentul sau militar. Trupe suplimentare au fost trimise in zona de frontiera, in timp ce alte vehicule militare s-au oprit in orasul de frontiera Reyhanli din provincia Hatay. Potrivit AFP, Turcia ar fi trimis 2500 de soldati la granita cu Siria si 170 de tancuri. De asemenea, Siria a trimis vineri mai multe trupe la 15 kilometri de granita cu Turcia, a declarat pentru AFP un inalt responsabil al opozitiei siriene.
Julian Assange nu se va prezenta la politie pentru extradare. Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, refugiat in prezent in ambasada Ecuadorului din Londra, nu va da curs convocarii la politie in vederea extradarii in Suedia, anunta purtatorul sau de cuvant citat de AFP. „La recomandarea avocatilor, australianul va ramane in ambasada sub protectia Guvernului ecuadorian”, in asteptarea deciziei privind solicitarea sa de azil politic, a precizat purtatorul sau de cuvant. Fondatorul WikiLeaks a fost convocat la politie in vederea extradarii in Suedia, unde este acuzat de agresiuni sexuale. Australianul a luat cunostinta de „obligatia de a se deplasa la politie la o data si o ora stabilite de noi”, a comunicat joi Politia metropolitana. Potrivit surselor citate de agentia britanica Press Association, Julian Assange era convocat vineri la sectia de politie Belgravia, in centrul capitalei britanice. Scotland Yard a amintit ca Julian Assange, care s-a refugiat la 19 iunie la ambasada Ecuadorului cerand azil politic, a incalcat regulile eliberarii conditionate. „Neprezentarea, in urma convocarii, ar fi o noua incalcare si ar putea fi arestat”, precizeaza politia. Julian Assange asteapta o decizie din partea autoritatilor ecuadoriene referitoare la cererea sa de azil politic.
Noul presedinte egiptean, Mohamed Morsi, a depus juramantul in fata simpatizantilor din Piata Tahrir. Noul presedinte egiptean Mohamed Morsi, membru al miscarii Fratii Musulmani, a depus juramantul, in mod simbolic, in fata simpatizantilor adunati in Piata Tahrir din Cairo, promitand sa constituie „un stat civil”, relateaza AFP. „Jur sa pastrez sistemul republican, sa respect Constitutia si legile tarii, sa protejez interesele poporului, independenta natiunii si suveranitatea teritoriala”, a declarat Morsi inainte de investirea oficiala in functie, care va avea loc sambata. Morsi a pledat pentru „un stat civil, patriotic si constitutional”, un mesaj adresat celor care sunt sceptici in legatura cu un politician islamist.
Austria: 43 de morminte evreiesti au fost profanate in cimitirul central din Viena. Patruzeci si trei de morminte evreiesti din cimitirul central din Viena au fost profanate, a anuntat vineri politia vieneza, care a deschis o ancheta pentru „distrugeri de bunuri materiale” in acest caz, deocamdata avand autori necunoscuti. Intr-un comunicat difuzat vineri, Comunitatea evreiasca din Austria (IKG) s-a declarat „profund atinsa” de aceste acte. Presedintele organizatiei, Oskar Deutsch, a precizat ca mormintele au fost vandalizate, dar ca nu a fost descoperita nicio inscriptie.