Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Convorbiri Putin-Merkel, la Berlin; Africa, greu lovita de criza financiara mondiala, iar oamenii de stiinta au gasit o modalitate de a extrage plumbul din sange

HotNews.ro

Convorbiri Putin-Merkel, la Berlin. Rusia si Ucraina isi continua campaniile diplomatice vizand castigarea de sprijin fata de pozitiile lor, in actualul „razboi rece” al gazelor. Premierul rus Vladimir Putin poarta convorbiri, la Berlin, cu omologul sau german, Angela Merkel, inaintea summitului Rusia-Ucraina-Uniunea Europeana de sambata, de la Moscova, informeaza BBC.

Africa, greu lovita de criza financiara mondiala. Ministrul sud-african al finantelor, Trevor Manuel, a avertizat ca Africa va fi grav afectata de criza financiara mondiala. La reuniunea ministrilor de finante si a guvernatorilor bancilor nationale din tarile africane, de la Cape Town, Trevor Manuel a declarat ca Africa se confrunta cu exod de capital, cu pierderea pietelor de export si cu secarea rezervelor financiare, informeaza Reuters.

Cercetatorii de la NASA au descoperit viata pe Marte. Telescoapele statiilor orbitale au inregistrat prezenta metanului in atmosfera Planetei Rosii, metan care, conform uneia dintre ipotezele luate in calcul de oamenii de stiinta, ar fi emis de microbi aflati sub suprafata solului martian, noteaza Descopera.

Citigroup a inregistrat a cincea pierdere trimestriala consecutiva. Criza care afecteaza institutiile financiare americane a lovit si Citigroup, care a anuntat pierderi de 8,29 miliarde de dolari, in ultimul trimestru al anului trecut, a cincea pierdere trimestriala consecutiva. In consecinta, gigantul financiar intentioneaza sa se desparta in doua entitati, Citicorp, care va continua sa functioneze ca banca si Citi Holdings, care va prelua investitiile cele mai riscante. In toamna lui 2008, Citigroup a primit un ajutor vital, in valoare de 45 de miliarde de dolari, de la Guvernul Statelor Unite, informeaza BBC.

Oamenii de stiinta au gasit o modalitate de a extrage plumbul din sange. Oamenii de stiinta sud-coreeni au gasit o modalitate de a extrage din sange metale periculoase precum plumbul. Metoda pe care au gasit-o oamenii de stiinta foloseste receptori magnetici special proiectati care atrag ionii de plumb astfel acestia fiind extrasi din sange impreuna cu incarcatura de plumb. „Detoxifierea functioneaza, teoretic, aproximativ pe acelasi principiu ca si hemodializa: sangele este trecut printr-un compartiment special ce contine receptorii magnetici”, au declarat oamenii de stiinta in revista Angewandte Chemie International Edition, informeaza Reuters.

Primarul orasului New York l-a omagiat pe pilotul erou care a aterizat pe fluviul Hudson. Primarul orasului american New York, Michael Bloomberg, l-a omagiat pe pilotul avionului Airbus, implicat intr-un accident, pentru modul exceptional in care acesta a aterizat cu aparatul pe fluviul Hudson, salvand viata tuturor celor 155 de pasageri de la bord. Domnul Bloomberg i-a inmanat pilotului Chesley Sullenberger si echipajului acestuia cheia orasului New York. Intre timp, autoritatile americane ancheteaza accidentul aviatic provocat de ciocnirea avionului Airbus cu un stol de gaste, informeaza BBC.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro