Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Criza devizelor est-europene persista; Sauditii simt pentru prima data gustul recoltelor straine; Agentiile umanitare condamna inchiderea unei tabere de refugiati din Africa de Sud, iar General Motors este in pericol

HotNews.ro

Criza devizelor est-europene persista. Potrivit opiniei analistilor, revenirea devizelor est-europene se mai lasa asteptata peste sase luni. Dupa cum reiese dintr-un sondaj Reuters publicat joi, cuprinzand opinia a 45 de experti, pe termen scurt devizele care au ramas pana acum neatinse de lovituri dure, cum ar fi coroana ceha sau leul romanesc, vor ajunge intr-o situatie mai proasta decat cele ale Ungariei sau Poloniei. In pofida situatiilor diferite din economiile tarilor respective, corelarea devizelor europene ramane ridicata. Moneda poloneza este evaluata de experti pentru primele sase luni la 4,68 zloti per euro, fata de 4,72 in prezent. In ceea ce priveste forintul ungar, relatia acestuia cu euro este de 295 de forinti pentru un euro, fata de 312 cat este in prezent, scrie Handelsblatt.

Sauditii simt pentru prima data gustul recoltelor straine. Arabia Saudita a anuntat sosirea primei recolte obtinute la fermele saudite din strainatate, semn ca regatul se misca mai repede decat era de asteptat in externalizarea productiei agricole. Unii analisti spun ca investitiile straine in agricultura, chiar si pentru export, ar putea ajuta tarile sarace asigurand locuri de munca, infrastructura, acces la tehnologiile agricole si venituri din taxele de export tax. Insa oficialii occidentali din sectorul agricol, familiari cu planurile sauditilor, spun ca sunt sceptici cu privire la faptul ca investitiile regatului in recoltele din strainatate vor ajuta tari sarace, ca Etiopia. Riyadhul a oferit detalii despre planurile de securitate alimentara cunoscute ca „Initiativa regelui Abdullah de investitii saudite in agricultura in strainatate”. Hail Agricultural Development, o companie saudita, a spus luna trecuta ca va investi in productia agricola din Sudan, guvernul asigurand o finantare de 60%, scrie Financial Times.

Ucraina a finalizat plata pentru gazele rusesti pe luna februarie. Compania nationala de energie din Ucraina, „Naftogaz”, a achitat in totalitate gazul rusesc pe care l-a importat in luna februarie, inainte de expirarea termenului limita stabilit de premierul rus, Vladimir Putin. Primul ministru rus a avertizat ca va sista livrarile de gaze naturale catre Ucraina, daca plata gazelor pe luna februarie nu va fi finalizata pana sambata 7 martie. In ianuarie, Rusia a sistat alimentarea cu gaze a Ucrainei timp de doua saptamani, scrie International Herald Tribune.

Agentiile umanitare condamna inchiderea unei tabere de refugiati din Africa de Sud. Agentiile umanitare au condamnat planurile guvernului sud-african de a inchide o tabara temporara pentru refugiatii din tara vecina, Zimbabwe. Cateva mii de refugiati se adapostesc pe un teren de sport din orasul sud-african Musina, situat la granita cu Zimbabwe. Organizatia umanitara Médecins Sans Frontieres afrima ca inchiderea taberei de la Musina demonstreaza o nepasare flagranta fata de necesitatile umanitare ale cetatenilor din Zimbabwe care s-au refugiat in Africa de Sud, scrie BBC.

Romanii participa la misiunea NASA Kepler. Pe 7 martie 2009, ora 05:50 ora Romaniei, NASA va lansa sonda spatiala Kepler pe o orbita in jurul Soarelui. Kepler isi propune sa detecteze planete de marimea Pamantului care orbiteaza in jurul altor stele, iar Institutul Astronomic al Academiei Romane participa activ la misiunea spatiala NASA. Sonda spatiala Kepler este echipata cu un telescop care va masura stralucirea a 170.000 de stele simultan si continuu pe o perioada de cel putin trei ani si jumatate. Se asteapta ca informatiile care vor fi culese in timpul misiunii sa duca la o mai buna intelegere a evolutiei stelelor. Cantitatea uriasa de date urmeaza sa fie analizata de un consortiu stiintific international numit Kepler Asteroseismic Science Consortium (KASC). Grupul de cercetatori este format din peste 200 de cercetatori de la 50 de institutii din intreaga lume, inclusiv Institutul Astronomic al Academiei Romane, scrie Descopera.

General Motors in pericol. Auditorii pentru fabricantul american de masini General Motors au afirmat ca au dubii substantiale privind capacitatea companiei de a-si continua activitatea. Firma a anuntat ea insasi ca ar putea sa solicite protectie impotriva falimentului, daca nu reuseste sa realizeze un plan de restructurare. General Motors a primit 13 miliarde de dolari ca imprumut din rezerva federala si incearca sa dubleze suma pentru a indeparta efectele crizei economice, noteaza BBC.

Rusia lucreaza la dezvoltarea de sisteme anti-sateliti. Rusia incearca sa dezvolte sisteme anti-sateliti, desi continua sa se opuna desfasurarii de arme in spatiu. Valentin Popovkin, viceministrul rus al apararii, a declarat ca Rusia se opune desfasurarii de arme in spatiu, dar nu pot sta deoparte stiind ca ceilalti fac acelasi lucru. Rusia dispune de „elementele de baza” pentru acest lucru, a mai declarat Popovkin fara sa mai dea alte detalii. In 2007 China a lansat o racheta balistica impotriva unuia dintre vechii sai sateliti meteo, iar in 2008 SUA a lansat de pe o nava o racheta ce a lovit un satelit spion defect, scrie International Herald Tribune.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro