Presa in Diagonala: Hamas i-a trimis o scrisoare lui Obama; 12 autostrazi din China au fost inchise din cauza ninsorii induse artificial; SUA inca discuta cu Kargazstanul in privinta bazei aeriene; Epava navei Danton descoperita in ape adanci
Hamas i-a trimis o scrisoare lui Obama. Potrivit unui oficial ONU, grupul palestinian Hamas i-a trimis presedintelui SUA o scrisoare prin intermediul unui politician american care se afla in vizita in Gaza. Karen Abu Zayd a declarat ca ONU a primit o scrisoare pe care a dat-o mai departe senatorului John Kerry, insa acesta nu a dat nici un detaliu despre continutul scrisorii. Kerry se afla in vizita in Gaza, alaturi de alti doi membri ai Congresului, aceasta fiind prima astfel de vizita din 2007 pana acum. Este foarte probabil ca cei trei oficiali americani sa nu se intalneasca cu liderii Hamas, intrucat vizita acestora pare sa aiba mai degraba un scop umanitar decat politic. SUA considera Hamas o organizatie terorista cu care nu vrea sa poarte discutii, scrie BBC.
12 autostrazi din China au fost inchise din cauza ninsorii induse artificial. China a inchis joi 12 autostrazi in jurul capitalei Beijing, din cauza ninsorilor masive provocate artificial, prin ‘insamantarea’ norilor cu substante chimice. Toate autostrazile de legatura au fost inchise in provincia nordica din jurul Beijingului, Hebei, dupa ce ninsori masive au cazut miercuri noaptea in aceasta regiune afectata de seceta, relateaza agentia de presa Xinhua. In total, 12 autostrazi au fost inchise, inclusiv cea care leaga Beijingul de Shenyang, capitala provinciei nord-estice Liaoning, scrie Reuters.
Gates sustine ca SUA inca discuta cu Kargazstanul in privinta bazei aeriene. Secretarul Apararii american, Robert Gates, a declarat, joi, ca SUA iau in considerare oferirea unor sume mai mari Kargazstanului, in schimbul accesului la o baza aeriana foarte importanta. Aceasta declaratie a fost facuta la doar cateva ore dupa ce parlamentul kargaz a votat incheierea contractului cu americanii, ceea ce ii obliga pe acestia sa paraseasca baza in decurs de 6 luni. Baza din Manas joaca un rol central in misiunea NATO din regiune, ca punct de tranzitie catre Afganistan. Gates sustine ca statul american este dispus sa ofere sume mai mari Kargaztanului, insa in limitele bunului simt. „Manas este o baza importanta, insa nu este de neinlocuit”, a mai declarat Gates, potrivit The New York Times.
Epava navei Danton descoperita in ape adanci. Un cuirasat francez, scufundat de catre un submarin german, in 1917, a fost descoperit pe fundul Marii Mediterane, intr-o conditie foarte buna. Danton, cu multe dintre tunurile cu bataie lunga inca intacte, se afla in pozitie verticala, la o adancime de peste 1.000 de metri. Epava a fost descoperita de catre compania Fugro, care activeaza in domeniul geostiintific, in timpul realizarii unui studiu privind o conducta de gaze intre Algeria si Italia. Epava vasului Danton, care s-a scufundat cu 296 de marinari la bord, se afla la 35 de kilometri in sud-vestul insulei Sardinia, scrie BBC.
Clinton avertizeaza in privinta unei posibile crize de succesiune in Coreea de Nord. Secretarul de stat american Hillary Rodham Clinton, a declarat ca o potentiala criza de succesiune in Coreea de Nord ar putea impiedica eforturile SUA de a reincepe discutiile cu acest stat in privinta programului nuclear. De asemenea, Hillary a declarat ca va cere sfatul Coreei de Sud si al Chinei in privinta relatiei Statelor Unite cu Coreea de Nord, daca Kim Jong Il nu va mai conduce tara, scrie Washington Post.
Cine a castigat, de fapt, Razboiul Rece? Desi Razboiul Rece a insemnat, in principiu, o lupta ideologica, a tratatelor, el a nascut totusi multa violenta. Agresiunea dintre SUA si URSS s-a consumat in regiuni precum Angola si Nicaragua, cele doua natiuni angajandu-se in razboaie delegate, sustinute militar si financiar de fortele americane si sovietice. Teritoriul Europei a servit drept spatiu de stocare a rachetelor nucleare pentru ambele parti, in timp ce popoarele satelit ale URSS erau reprimate si subjugate si exploatate de odioase regimuri comuniste, scrie Descopera.