Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Hamid Karzai il invita pe Mullahul Omar sa participe la alegerile prezidentiale din Afganistan; Moscova: Rezolutia Consiliului de Securitate ONU privind Siria este inacceptabila; Ratko Mladic a fost spitalizat dupa a patra zi de la reluarea procesului sau

HotNews.ro
PRESA IN DIAGONALA, Foto: Colaj foto
PRESA IN DIAGONALA, Foto: Colaj foto

Hamid Karzai il invita pe Mullahul Omar sa participe la alegerile prezidentiale din Afganistan. Presedintele afgan Hamid Karzai l-a invitat joi pe liderul talibanilor rebeli, Mullahul Omar, sa participe la viitoarele alegeri prezidentiale din 2014, dar sa se dezarmeze. „Repet apelul meu catre toti afganii. Mullahul Mohammad Omar poate veni oricand in Afganistan si isi poate deschide un birou politic. Dar mai intai trebuie sa renunte la arme. Apoi, cu aliatii lui, el poate infiinta un partid politic si poate candida la alegerile prezidentiale, iar daca oamenii il voteaza atunci va putea conduce tara”, a anuntat Karzai. Mullahul Omar, liderul spiritual al talibanilor dupa coalitia cu NATO, este una dintre cele mai cautate personalitati. Presedintele afgan a solicitat in mod repetat negocieri de pace cu talibanii, dar acestia refuza sa discute cu reprezentantul unui guvern pe care il considera nelegitim. Discutiile avute loc in acest an in Qatar au esuat in mod oficial, scrie AFP.

Bulgaria nu este pregatita pentru adoptarea monedei euro – presedintele Rosen Plevneliev. Bulgaria nu este inca pregatita sa adopte moneda euro, dar apartenenta la zona monedei comune se va putea face in viitor, a anuntat presedintele bulgar Rosen Plevneliev intr-un interviu pentru Die Welt. „Nu suntem 100% pregatiti sa adoptam moneda euro, desi Bulgaria este una dintre cele trei tari europene care indeplinesc in totalitate criteriile de la Maastricht. Euro trebuie sa supravietuiasca si extinderea democratiei in Europa de Est trebuie sa continue”, a declarat Plevneliev. Potrivit lui Rosen Plevneliev, „reteta potrivita” pentru Europa este un amestec de disciplina fiscala si reforme structurale pentru o mai mare competitivitate si crestere economica, anunta Novinite.

Moscova: Rezolutia Consiliului de Securitate ONU privind Siria este inacceptabila. Moscova se opune unui proiect de rezolutie privind situatia din Siria propus in Consiliul de Securitate ONU de mai multe natiuni occidentale, deoarece acesta poate duce la utilizarea fortei impotriva Damascului, a anuntat ministrul adjunct de externe al Rusiei. „Am declarat in repetate randuri ca este inacceptabil capitolul 7 din Carta ONU, prin care ONU poate lua masuri militare urgente pentru aplicarea deciziilor sale. Utilizarea rezolutiei pentru a justifica folosirea fortei in viitor este absolut inacceptabila pentru noi”, a adaugat Ghenadi Gatilov. SUA, Franta, Marea Britanie si Germania au elaborat proiectul de rezolutie care ofera autoritatilor siriene 10 zile pentru a opri utilizarea armelor. Nerespectarea de catre Damasca va aduce noi sanctiuni diplomatice si economice, dar si utilizarea fortei, informeaza Ria Novosti.

Ratko Mladic a fost spitalizat dupa a patra zi de la reluarea procesului sau. Fostul general sarb Ratko Mladic va ramane doua zile internat in spital pentru o serie de analize, dupa ce i s-a facut rau joi in timpul procesului sau pentru crime de razboi, au anuntat avocatii acestuia. Mladic, in varsta de 70 de ani, este acuzat de genocid in asediul de la Sarajevo si uciderea a 8.000 de musulmani in Sebrenica in 1995, cel mai mare masacru din Europa dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Acesta a fost dus de urgenta la spital in dimineata zilei de joi, dupa ce a cerut judecatorului o pauza, in a patra zi a procesului sau la Tribunalul Penal International de la Haga, scrie Reuters.

Republica Moldova condamna crimele comunismului si interzice simbolurile sale. Parlamentul Republicii Moldova a adoptat joi o lege care condamna crimele regimului comunist din fosta tara sovietica si interzice simbolurile sale, printre care secera si ciocanul. La proiectul de lege depus de Partidul Liberal au votat in favoare 56 de membri ai coalitiei pro-europene, doi membri s-au abtinut, in timp ce sapte alesi ai Partidului Comunist au votat impotriva, iar alti 36 au parasit sala in semn de protest. „Este de datoria noastra morala sa condamnam crimele regimului comunist totalitar”, a anuntat presedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, adaugand ca, in timpul ocupatiei sovietice, „Partidul Comunist a organizat colectivizarea fortata, deportarea in masa si infometarea populatiei. Comunistii au distrus sistematic viata si cultura noastra, traditiile, istoria si limba pe care o vorbim”, anunta AFP.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro