Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Lider al Qaeda din Irak, mort in timpul unei rebeliuni in inchisoare; Noul guvern din Kuweit a fost investit dupa sase saptamani; Japonia va continua sa foloseasca energia nucleara

HotNews.ro
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto

Patru functionari ONU si-au pierdut viata intr-un accident aviatic in Bolivia. Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, a declarat ca este consternat de decesul celor patru functionari ONU specializati in lupta antidrog, intr-un accident aviatic ce a avut loc duminica in Bolivia. In accident au murit si cei doi piloti, a anuntat purtatorul de cuvant al organizatiei. Cei patru functionari lucrau pentru Biroul Natiunilor Unite pentru Droguri si Criminalitate (UNODC). Avionul lor a disparut vineri si a fost gasit intr-o zona impadurita din vestul Boliviei. ONUDC colaboreaza cu guvernul bolivian la evaluarea suprafetei plantatiilor de coca, materie prima din care se obtine cocaina. Bolivia este al treilea producator de cocaina din lume, dupa Columbia si Peru, scrie AFP.

Lider al Qaeda din Irak, mort in timpul unei rebeliuni in inchisoare. Cel putin 11 detinuti si 4 politisti au murit in timpul unei rebeliuni intr-o inchisoare destinata teroristilor in Bagdad. Rebeliunea a fost condusa de liderul Al Qaeda, Huthaifa al-Batawi, acuzat de organizarea unui atac sangeros asupra unei biserici catolice din Bagdad in octombrie 2010. In biserica erau peste 100 de persoane care au fost luate ostatice de gruparea terorista. Cel putin jumatate dintre ostatici au fost ucisi in timp ce trupele de securitate irakiene au patruns in biserica. In timp ce era dus la interogatoriu Batawi a sustras arma insotitorului sau si a omorat 4 politisti. Batawi a murit in timpul luptelor. Detinutii care fusesera eliberati de el si incercau sa fuga au fost impuscati, anunta BBC.

Japonia va continua sa foloseasca energia nucleara. Japonia va folosi in continuare energia nucleara in ciuda actualei crize in care se gaseste. Declaratia apartine secretariatului premierului japonez si a fost facuta publica de Yoshito Sengoku in cadrul unei emisiuni TV. Sengoku sustine ca strategia energetica a Japoniei ramane axata pe energia nucleara si ca guvernul nu are de gand sa opreasca alte reactoare nucleare in afara celor trei de la Hamaoka. Premierul Naoto Kan declarase anterior ca doreste inchiderea reactoarelor de la Hamaoka aflata pe coasta Pacificului din cauza riscului pe care il prezinta in caz de cutremur. Imediat dupa producerea cutremurului din martie autoritatile au inceput reevaluarea celor 54 de reactoare nucleare ale Japoniei, informeaza Ria Novosti.

Noul guvern din Kuweit a fost investit. Noul guvern kuweitian, condus de seicul Nasser Al-Mohammed Al-Sabah, a fost investit, duminica, la aproape sase saptamani dupa demisia fostului cabinet, la 31 martie, informeaza agentiile internationale de presa. Acesta este cel de-al saselea cabinet condus de Nasser Al-Mohammed Al-Sabah din 2006, cand a preluat functia de prim-ministru, si cel de-al 28-lea de la declararea independentei tarii, in iunie 1961. Actualul executiv numara sase noi ministri, din totalul de 16, pastrand in posturile cheie – la Ministerele Apararii, de Interne si Externe – membri ai dinastiei Sabah aflate la putere, scrie AFP.

Egiptul incearca sa puna capat tensiunilor religioase. Guvernul egiptean este decis sa ia masuri imediate pentru stingerea violentelor religioase. Sambata, 12 persoane au fost ucise intr-o suburbie a capitalei Cairo din cauza raspandirii unui zvon conform caruia crestinii au rapit o femeie care se convertise la Islam. Peste 500 de musulmani s-au adunat in jurul unei biserici cerand eliberarea femeii rapite. Solicitarea a degenerat intr-un conflict cu schimburi de focuri, sticle incendiare si pietre. Politia a intervenit cu focuri de arma si gaze lacrimogene pentru dispersarea multimii. O pana de curent a ingreunat misiunea politiei, iar biserica a fost incendiata. Pe langa cei 12 morti, peste 200 de crestini si musulmani au fost raniti in timpul altercatiei, iar 65 dintre ei au fost impuscati, au anuntat medicii. In urma confruntarii armata a arestat 190 de persoane care vor fi judecate pentru acte de violenta. Autoritatea religioasa suprema a Egiptului, Al-Azhar a tinut o sedinta de urgenta in care s-a dezbatut problema unei reconcilieri nationale, anunta Reuters.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro