Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Mai multi candidati la presedintia Rusiei promit eliberarea lui Hodorkovsky; Serviciile secrete britanice cooperau cu Muammar Gaddafi; Japonezii vor testa laptele matern in zona centralei de la Fukushima; O schioare din Turcia a murit in timpul antrenamentelor

HotNews.ro
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto

Ayatollahul Ali Khamenei acuza CIA si Mossad de asasinarea oamenilor de stiinta iranieni. Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a acuzat joi agentiile secrete americane (CIA) si israeliene (Mossad) ca se afla in spatele asasinarii omului de stiinta iranian Mostafa Ahmadi Roshan. „Acest asasinat, pentru care autorii nu indraznesc sa-si asume responsabilitatea, a fost planificat sau sprijinit ca si multe alte crime comise de catre CIA si Mossad”, a anuntat ayatollahul Khamenei intr-un mesaj de condoleante pentru familia omului de stiinta. Mostafa Ahmadi Roshan a fost ucis miercuri intr-un atac cu bomba. Trei alti oameni de stiinta, dintre care doi implicati in programul nuclear, au fost ucisi in actiuni similare in Iran incepand din ianuarie 2010, scrie AFP.

Mai multi candidati la presedintia Rusiei promit eliberarea lui Hodorkovsky. Majoritatea candidatilor la alegerile prezidentiale din Rusia – exceptandu-l pe Vladimir Putin – promit eliberarea magnatului Mihail Hodorkovsky in cazul castigarii functiei supreme. Analistii considera ca promisiunea face parte din strategia de largire a bazei electorale cu acei cetateni care considera ca magnatul a fost arestat pe criterii politice. Totodata, printr-o asemenea declaratie candidatii incearca sa demonstreze ca sunt total independenti de Kremlin. Desi era cel mai bogat om din Rusia, Hodorkovsky a fost arestat in 2004 impreuna cu asociatul sau Platon Lebedev pentru acuzatii de frauda. Atat condamnatii cat si o mare parte din cetateni considera insa ca arestarea a fost facuta pe criterii politice, intrucat Hodorkovsky si Lebedev finantau partidele de opozitie. Kremlinul a negat intotdeauna ca acesta este o condamnare politica, anunta Ria Novosti.

Bulgaria: Centrele de colectare a fierului vechi ameninta cu mutarea in Romania. Centrele de colectare a fierului vechi din Bulgaria ameninta autoritatile ca isi vor muta afacerile in Romania si Grecia pentru a evita o noua lege ce ar trebui sa intre in vigoare incepand de saptamana viitoare. Presedintele Asociatiei bulgare a reciclarii, Borislav Malinov, a declarat ca o mare parte dintre cele peste 800 companii care colecteaza metale feroase si neferoase vor pleca din tara din cauza noii legi, iar altele vor fi nevoite sa isi incheie activitatea. Noua lege pregatita de Ministerul Mediului si al Apelor interzice cumpararea deseurilor de provenienta incerta si de la persoane fizice. Companiile din domeniu cer retragerea de urgenta a proiectului de lege, deoarece lucreaza legal si platesc taxe si impozite, iar in plus legitimeaza toti vanzatorii si le pastreaza datele in registre care pot fi cercetate oricand de catre autoritati. Ministerul a justificat introducerea noii legi prin incercarea de descurajare a hotilor de fier vechi, informeaza Novinite.

Serviciile secrete britanice cooperau cu Muammar Gaddafi. Doi rebeli libieni din vechile miscari anti-regim sustin ca Marea Britanie coopera cu Muammar Gaddafi. Unul dintre barbati sustine ca a fost arestat la Bangkok in 2004 de unde ar fi fost preluat de o echipa a CIA si MI6 (Agentia de spionaj a Marii Britanii), care l-a dus in Libia unde a fost supus numeroaselor torturi. Omul pretinde ca echipele CIA si MI6 lucrau pentru colonelul Gaddafi si se ocupau cu prinderea si repatrierea dusmanilor regimului. Al doilea barbat are o poveste similara si pretinde daune britanicilor pentru faptul ca a fost predat libienilor care l-au supus torturilor, scrie BBC.

O schioare din Turcia a murit in timpul antrenamentelor. Schioarea Asli Nemutlu, componenta a echipei nationale a Turciei de schi alpin, a murit joi in timpul unui antrenament efectuat in estul provinciei Erzurum. Sportiva in varsta de 18 ani a cazut in timpul antrenamentului si si-a fracturat gatul. In timp ce cobora un versant, unul dintre schiurile sportivei s-a desprins, iar aceasta s-a impiedicat. Desi a fost transportata de urgenta la spitalul local, nu a mai putut fi salvata. Echipa de schi alpin a Turciei se pregatea la Erzurum pentru Campionatul National de Schi care se va desfasura pe 14-15 ianuarie, anunta Yahoo News.

Japonezii vor testa laptele matern in zona centralei de la Fukushima. Autoritatile japoneze iau in considerare raspandirea mostrelor cu teste pentru mamele din zona Fukushima care isi alapteaza copii. In zona Fukushima se nasc anual peste 18.000 de copii dintre care cel putin jumatate sunt hraniti prin alaptare. Mamele din regiune au tinut deja mai multe proteste publice fiind extrem de ingrijorate asupra efectelor pe care radiatiile le-ar putea avea asupra bebelusilor, informeaza CNN.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro