Presa in Diagonala: Vice-presedintele Americii recunoste ca, economic, SUA se afla intr-o mare incurcatura; Incep demersurile pentru desemnarea unui nou patriarh al Rusiei; Silvio Berlusconi vrea sa inzeceasca patrulele pe strazile marilor orase din Italia; Demisie la varful guvernului islandez din cauza crizei
Mitropolitul de Smolensk si Kaliningrad, Kirill si mitropolitul Kliment alaturi de mitropolitul de Minsk, Filaret au fost desemnati drept candidati la functia de patriarh al Rusiei. Analiştii consideră că favoritul este actualul patriarh interimar Kirill. Functia de patriarh al Rusiei a ramas vacanta după ce Aleksei al II-lea, în vârstă de 72 de ani, a murit la finele anului trecut. Liderul Bisericii Ruse va fi ales pana joi in urma consultarilor dintre sinodul Bisericii ortodoxe ruse si reprezentantii parohiilor, scrie AFP.
Ministrul islandez al Comertului, Bjorgvin Gudni Sigurdsson, si-a anuntat duminica demisia recunoscandu-si responsabilitatea pentru criza economica ce afecteaza tara de patru luni. In varsta de 38 de ani, Sigurdsson, deputat social-democrat din 2003, fusese numit ministru in mai 2007. Imi accept astfel partea mea de responsabilitate in prabusirea sectorului bancar, desi multe alte persoane au partea lor de responsabilitate”, a declarat Sigurdsson, informeaza AFP. Demisia sa a fost urmata de cea a directorul general al Autoritatii pentru Pietele Financiare. Demisia intervine in contextul in care in Islanda au loc numeroase manifestatii care cer demisia Guvernului.
Un barbat din provincia Guizhou din sud-vestul Chinei, infectat cu virusul H5N1, este internat intr-o conditie critica, a anuntat duminica Ministerul chinez al Sanatatii. Acesta este al saselea caz de gripa aviara raportat de la inceputul acestui an de autoritatile de la Beijing. Reprezentantii muinisterul chinez al Sanatatii au anuntat ca cel mai probabil cauza imbolnavirii pacientului o constitie faptul ca acesta comercializa gaini. Potrivit Reuters, de la inceputul acestui an 4 persoane au murit in China din cauza gripei aviare.
Premierul italian Silvio Berlusconi intentioneaza să mărească numărul militarilor desfăşuraţi în marile oraşe, pentru asigurarea ordinii publice. In acest moment politistii italieni sunt ajutati in misiunile de patrulare de 3.000 de soldaţi. Daca propunerea lui Berlusconi va fi acceptata, atunci numarul militarilor angrenati in asemenea misiuni va atinge 30.000. Primul ministru italian a declarat ca este nevoit sa impuna aceste masuri deoarece infractiunile s-au inmultit, scrie Reuters.
Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a declarat că administraţia Obama se confrunta cu o situatie destul de grea din punct de vedere economic. „Sincer, este mai rău de cât se aştepta cineva şi devine mai rău în fiecare zi”. Nu au existat veşti bune şi nu se văd veşti bune nici la orizont. Singura veste bună este că preşedintele a acţionat repede: a realizat un pachet de stimulare economică în care credem şi în care cred şi alţii din afară- vom crea 3-4 milioane de noi locuri de muncă şi un nou cadru în care se să dezvolte economia. Aşa că am demarat proiectul, dar va fi mai rău înainte de a fi mai bine”, a declarat Joe Biden in cadrul unui interviu acordat postului de televiziune CBS.