Sari direct la conținut

Presa rusa: Crearea unui OPEC al gazelor naturale va intampina dificultati cu reglementarea preturilor la nivel mondial

HotNews.ro

In pofida opozitiei SUA si Europei, trei mari puteri mondiale din domeniul gazelor naturale – Rusia, Iran si Qatar – au facut marti un prim pas pe calea crearii unei uniuni a tarilor exportatoare de gaze naturale. In cadrul intrevederii dintre seful Gazprom, Aleksei Miller, cu ministrul iranian al petrolului si ministrul energiei din Qatar s-a convenit coordonarea actiunilor celor trei state in domeniul prospectiunilor geologice, productiei si prelucrarii gazelor, dar, poate cel mai important aspect, vanzarea gazelor pe pietele mondiale, scrie ziarul Gazeta.

„Au fost luate cele mai importante decizii. Exista necesitatea evidenta de creare a unui OPEC al gazelor naturale si a unui acord comun de a infiinta aceasta organizatie”, a declarat ministrul iranian. Potrivit afirmatiilor sale, statutul cartelului va fi elaborat pana la urmatoarea intalnire a ministrilor energiei, din 18 noiembrie, de la Moscova. „Sa ne ajute Cel de Sus ca pana la viitoarea intrevedere a tarilor exportatoare de gaze sa anuntam oficial constituirea acestei organizatii”, a confirmat colegul din Qatar.

Spre deosebire de partenerii de discutie, seful Gazprom a evitat expresia OPEC al gazelor. Desi, nota publicatia citata, trioul are toate sansele sa ajunga un cvintet deoarece ideea unui cartel al gazelor naturale, avansata initial de Iran, este puternic sustinuta de Algeria si Venezuela.

Potrivit lui Miller, reprezentantii trioului sunt convinsi de necesitatea transformarii rapide a forumului lor intr-o organizatie permanenta, care ar putea primi in randurile ei tari precum Trinidad Tobago, Bolivia, Brunei, Egipt, Indonezia, Libia, Malaiesia, Nigeria, Emiratele Arabe Unite, Oman si Guinea Ecuatoriala. Nu este exclusa aderarea Turkmeniei, ai carui reprezentanti au luat parte la lucrarile forumului.

Ce spun analistii

„In pofida faptului ca cele trei tari dispun de uriase rezerve de gaze (insumate ele depasesc 100 trilioane metri cubi si constituie aproximativ 59% din totalul mondial), o coordonare a actiunilor lor nu se anunta o treaba usoara. Problema este ca, in general, Rusia livreaza gazul pe conducte, Qatarul este specializat in furnizarea de gaze lichefiate, iar Iranul este aproape obligat sa importe gaze. Prin urmare, nu este foarte clar cum intentioneaza cele trei state sa colaboreze”, spune Aleksandr Stok, de la 2Kaudit.

„Daca un OPEC al gazelor va fi creat, cartelul va putea reglementa cotele de productie si traseele de transport, nu si preturile”, crede Valeri Kriukov, de la firma Kapital. Potrivit spuselor sale, specificul pietei gazelor este de asa natura ca nu este loc pentru o cotare stricta – metodologia de baza aplicata de OPEC pe piata petrolului.

In plus, spre deosebire de titei, gazul natural, in marea lui majoritate, nu este o marfa tranzactionata la bursa, de aceea nu se va reusi supravegherea tarifelor printr-o simpla corectare a propunerii. In cele mai multe din cazuri, preturile la gaze nu se calculeaza in functie de cerere si oferta. De cele mai multe ori, pretul la gaze este derivat din pretul la petrol si produse petroliere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro