Sari direct la conținut

Preşedinta TVR, Doina Gradea, acuză presiuni şi susţine că dezvăluirile făcute de Pătraru sunt neadevărate şi aduc atingere vieţii ei private

HotNews.ro

Doina Gradea, Preşedinte – Director general al TVR, acuză presiuni făcute la adresa ei de realizatorul de televiziune Dragoş Pătraru şi susţine că dezvăluirile făcute joi de către jurnalist sunt neadevărate şi aduc atingere vieţii ei private. În plus, ea spune că cel care a înregistrat, fără acordul său, conversaţiile va răspunde în faţa legii, potrivit news.ro.

„Formulez următoarele rânduri în dubla calitate, aceea de Preşedinte-Director General al SRTv şi aceea de persoană privată”, se arată în mesajul publicat pe site-ul televiziunii publice.

Doina Gradea face o serie de precizări cu privire la discuţiile apărute în ultimele zile, „discuţii care aduc atingere atât SRTv şi imaginii acesteia, cât şi vieţii mele private”.

„În calitate de persoană privată, mărturisesc că nu am crezut că voi fi pusă în situaţia ca unele conversaţii private, unele purtate telefonic, în timp ce mă aflam singură în birou, să devină subiect de presă. În orice ţară civilizată, aşadar şi în România, înregistrarea, fără acordul meu, a acestor conversaţii este o acţiune nelegală şi cel care a făcut-o va răspunde în faţa legii.

Mă întreb, de data aceasta ca oficial al acestei instituţii de interes public, ce alte şedinţe şi discuţii cu caracter strategic, conţinând poate informaţii cu caracter confidenţial, au fost înregistrate în acelaşi mod, ilegal?

În cele şapte luni de la numirea în funcţia de Director General Interimar şi de Preşedinte-Director General al SRTv, presiunile făcute asupra mea de către un realizator aflat în preajma perioadei de negociere a contractului său extrem de lucrativ cu televiziunea publică nu au încetat. Ele s-au intensificat şi s-au transformat treptat în ameninţări făţişe. Evident, aceste ameninţări au fost evitate cu grijă atunci când s-a procedat la trunchierea şi montarea înregistrărilor realizate nelegal, în întrevederi sau convorbiri purtate cu acelaşi realizator de program sau din discuţii avute în spaţii private, el nefiind prezent.

Din prima zi a mandatului meu de director general interimar, am fost ţinta unei campanii premeditate a acestui realizator – cum el însuşi a declarat că face o investigaţie din ultimele 7 luni -, de defăimare prin discreditarea mea constantă şi, implicit, a instituţiei pe care o conduc. Campania a constat în prezentarea de informaţii trunchiate şi scoase din alt context şi montate cu rea credinţă, acestea nefiind adevărate.

Aceeaşi persoană a folosit spaţiul emisiunii pe care o prezintă la TVR1 pentru o răfuială personală şi unilaterală cu conducerea SRTv, în timp ce – în mod paradoxal – acuză cenzura şi îngrădirea libertăţii sale de exprimare.

Nicăieri în lume, un post de televiziune, fie el public sau privat, nu permite unui angajat sau colaborator să defăimeze instituţia în care îşi desfăşoară activitatea şi cu care se află într-o relaţie contractuală clară! Nicăieri în lume, în niciun fel de organizaţie media, prevederile unui contract nu sunt aplicabile unilateral şi opţional.

Încălcările contractului cu SRTv sunt evidente prin întreprinderea de acte sau fapte de natură să prejudicieze bunul renume al staţiei publice sau al activităţilor acesteia. El ne acuză de cenzură, presiune şi ameninţări, însă lipsa de cenzură este probată de însăşi continuarea difuzării pe TVR1 a emisiunii «Starea naţiei», chiar în condiţiile exprimării pe post a acuzelor sale.

În calitate de Director General Interimar şi mai apoi de Preşedinte-Director General al SRTv, am dreptul de a interveni în politica de ştiri, editorială în general, pentru a asigura echilibrul şi echidistanţa cerute de Legea nr. 41/1994, de Statutul jurnalistului din TVR şi de Codul deontologic. Cu toate că aveam dreptul, nu am participat niciodată la şedinţele de sumar, la şedinţele de ştiri, nu am avut acces la sumarul ştirilor şi nu am dispus scoaterea sau introducerea din programe a unor materiale. Am cerut, în toate discuţiile cu managementul Ştirilor, să fie respectată condiţia de echidistanţă cerută de lege.

Fără dubiu, cele prezentate de Dragoş Pătraru sunt neadevărate, neexistând nicio măsură luată împotriva vreunui jurnalist din Direcţia Ştiri sau de eliminarea a vreunei ştiri din program, acestea fiind difuzate în mod normal, fără imixtiuni.

În măsura în care a fost lezată demnitatea vreunui coleg doresc să îl asigur că nu am avut nicio clipă intenţia de a-l jigni în vreun fel, drept pentru care înţeleg să îmi cer scuze public pentru situaţia creată.

Ca Preşedinte-Director General al TVR, voi întreprinde toate demersurile legale pentru a apăra interesele acestei instituţii.

Ca persoană privată, îmi rezerv dreptul ca, prin aceleaşi mijloace legale, să îmi protejez spaţiul personal de orice încălcare brutală şi nelegală a acestuia”.

În urma publicării înregistrărilor în care Gradea şi producătorul executiv al TVR Eduard Dârvariu folosesc un limbaj licenţios la adresa jurnaliştilor angajaţi ai televiziunii publice, PNL a cerut ca preşedinta SRTv să demisioneze până marţi, iar în caz contrar, ea va fi convocată la audieri în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro