Sari direct la conținut

Presedintele CNCD, despre decizia in cazul Vioricai Dancila: S-ar fi impus o minima sanctiune, un avertisment. Am fi avut ocazia sa le transmitem politicienilor sa fie mai rigurosi in exprimarea publica si sa evite astfel de etichetari

HotNews.ro

Presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), Asztalos Csaba, considera ca s-ar fi impus o minima sanctiune, respectiv un avertisment, in cazul premierului Viorica Dancila, care i-a numit „autisti” pe unii europarlamentari. Asztalos Csaba a declarat, luni seara, la Digi 24, ca la votul din CNCD el a fost singurul care a apreciat ca Dancila a depasit limitele libertartii de exprimare, avand in vedere calitatea de demnitar, dar si faptul ca exprimarea acesteia a fost in sens peiorativ, potrivit news.ro.

Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a decis, luni, ca premierul Viorica Dancila nu a discriminat atunci cand i-a comparat pe europarlamentari cu autistii, votul fiind 7-1, singurul vot impotriva apartinandu-i presedintelui CNCD, Asztalos Csaba.

Asztalos Csaba a declarat, luni seara, ca el a avut opinie separata avand in vedere faptul ca Viorica Dancila este demnitar public, iar astfel de declaratii facute de un demnitar public reprezinta un semnal negativ in societate.

„Am considerat ca declaratia doamnei premier depaseste limitele libertatii de exprimare avand in vedere calitatea de inalt demnitar, dar si faptul ca aceasta exprimare a fost folosita in sens peiorativ si aduce atingere demnitatii umane a persoanelor afectate de autism si familiilor acestor persoane, care se confrunta cu stigmatizarea copiilor. In societate este un discurs de ura si aceasta etichetare, venind de la un inalt demnitar, este un semnal negativ”; a declarat presedintele CNCD.

El a apreciat ca s-ar fi impus o minima sanctiune, respectiv un avertisment.

„Am apreciat ca s-ar impune o minima sanctiune, un avertisment. Nu putem spune ca doamna premier a fost de rea credinta, si-a cerut scuze (…), s-a intalnit cu asociatiile copiilor afectati (…) Am ramas in minoritate. Am fi avut ocazia sa le transmitem formatorilor de opinie si mai ales politicienilor sa fie mai rigurosi in exprimarea publica si sa evite astfel de etichetari”, a adaugat Asztalos Csaba.

Premierul Viorica Dancila a sustinut in urma cu doua saptamani, la Antena 3, ca vrea sa aiba o abordare transparenta cu liderii europeni si ca Monica Macovei a facut mult rau Romaniei prin atitudinea ei si prin faptul ca „si-a parat propria tara” in Parlamentul European, cerand, referitor la legile Justitiei, sa fie judecata de alte 27 de tari. Premierul i-a catalogat drept „autisti” pe cei care „dezinformeaza UE, in ciuda faptului ca stiu adevarul”.

Presedintele Asociatiei Autism Europa Bistrita, Ana Dragu, a criticat, intr-o postare pe Facebook, afirmatia premierului Viorica Dancila, afirmand ca postarea sa poate fi considerata o sesizare catre Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, pentru a lua masurile impuse de lege intr-un astfel de caz.

A doua zi, premierul Viorica Dancila si-a cerut scuze, prin intermediul unui comunicat de presa, pentru declaratia pe care a facut-o, iar in aceeasi zi CNCD a anuntat ca va organiza in 20 februarie audierea acesteia. CNCD preciza ca in aceasta speta va fi citat si moderatorul emisiunii, Mihai Gadea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro