Preţul aluminiului s-a prăbuşit după ce americanii au ridicat sancţiunile împotriva gigantului rus Rusal
Trezoreria SUA a anunţat că va ridica sancţiunile impuse companiilor aparţinând miliardarului rus Oleg Deripaska, inclusiv cele care vizau producătorul de aluminiu Rusal şi firma mamă En+, anunţ care a prăbuşit preţul aluminiului la cea mai redusă valoare din ultimele 16 luni, informează Reuters, citată de Agerpres.
Pe de altă parte, acţiunile Rusal, al doilea mare producător mondial de aluminiu, au atins cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni.
În luna aprilie a acestui an, Trezoreria SUA a impus sancţiuni împotriva lui Deripaska, Rusal, En+ şi a altor companii la care miliardarul rus deţine acţiuni, citând ‘acţiunile maligne’ ale Rusiei, ceea ce a provocat turbulenţe pe piaţa mondială a aluminiului. Însă după lobbyul guvernelor europene, Washingtonul a decis să amâne punerea în aplicare a sancţiunilor şi a demarat discuţiile cu echipa lui Deripaska cu privire la eliminarea firmelor Rusal şi En+ de pe lista companiilor sancţionate. În schimb, Deripaska va fi vizat în continuare de sancţiunile americane.
Acţiunile Rusal au crescut cu până la 26,8% joi, atingând cel mai ridicat nivel de după luna aprilie, când au fost anunţate sancţiunile.
Conform acordului convenit de Oleg Deripaska cu Trezoreria SUA, oligarhul rus îşi va reduce participaţia la En+ şi Rusal până sub pragul de 50%. În plus, consiliile de administraţie ale En+ şi Rusal vor fi restructurate astfel că jumătate din boardul En+ va fi compus din cetăţeni americani sau britanici, în timp ce actualul preşedinte al consiliului de administraţie va demisiona din funcţie.