Prețul conductei ruseşti Nord Stream 2 va fi divizarea UE – avertizează şeful companiei ucrainene Naftohaz
Președintele Consiliului de Administraţie al companiei ucrainene Naftohaz, Andri Kobolev, consideră că proiectul gazoductului Nord Stream 2 este un „cal troian” pentru Uniunea Europeană şi „contravine intereselor Europei”. „Naftogaz încearcă să explice acest lucru partenerilor săi europeni” – a subliniat Kobolev. „Dacă această conductă va fi, totuşi, construită și pusă în funcțiune, europenii vor trebui să plătească un preţ serios, potrivit Rador, care citeaza Korrespondent.
Prețul pentru lansarea Nord Stream 2 va fi divizarea UE” – a avertizat şeful Naftohaz, care consideră că, pentru a-şi atinge acest obiectiv, Moscova va folosi tactica „dezbină și stăpânește”. „Domnul Putin va suna în Polonia și va spune: ‘Vreţi gaze ieftine ca în Germania? Dacă doriți același avantaj competitiv, haideţi să discutăm, între timp, şi alte chestiuni’. Apoi, va suna în Slovacia, în Ungaria și în alte țări din Europa Centrală și de Est.
Așa va obţine divizarea” – a explicat șeful companiei ucrainene Naftohaz. Andri Kobolev a amintit şi ipoteza conform căreia Rusia, prin intermediul Nord Stream 2 și TurkStream, vrea să reducă la minimum tranzitul de gaz prin Ucraina. „Noi credem că, prin transferul tranzitului din Ucraina în altă parte, Putin îşi face drum spre o operaţiune militară la scară largă, ceea ce va duce, în cele din urmă, la faptul că tancurile rusești vor fi la frontierele estice ale unor țări precum Polonia, Ungaria, Slovacia și România” – a mai declarat şeful Naftohaz, subliniind că probabilitatea unui astfel de scenariu „este mai mare de 50 la sută, în caz de sistare a tranzitului gazului rusesc prin Ucraina”.
„Faptul că gazul rusesc este tranzitat prin Ucraina costă mult Rusia în cazul unei astfel de agresiuni de amploare” – a precizat Kobolev. „Există şi un alt scenariu, mai puţin grav: încetarea tranzitului gazelor prin Ucraina l-ar putea ajuta pe Putin să câștige războiul din punct de vedere economic” – a adăugat șeful companiei ucrainene Naftohaz. Concernul rus Gazprom a anunţat anterior că, după lansarea Nord Stream 2 și TurkStream, volumul tranzitului gazului rusesc prin Ucraina ar scădea de zece ori.