Sari direct la conținut

Pretul petrolului isi continua caderea sub 60 de dolari pe baril

HotNews.ro

Pretul petrolului a deschis in scadere vineri, la New York, continuand sa scada sub pragul de 60 de dolari, dupa un raport al Agentiei Internationale pentru Energie (AIE) care se arata pesimist in ceea ce priveste cererea mondiala in 2015, scrie AFP.

In jurul orei 14,25 GMT, barilul „light sweet crude” (WTI) pentru livrarile in ianuarie scadea cu 1,19 dolari la 58,76 dolari, evoluand la cele mai reduse niveluri din iulie 2009 pe New York Mercantile Exchange (Nymex).

„In fiecare zi, se intampla ceva care serveste drept pretext pentru o noua scadere”, a notat John Kilduff de la Again Capital.

AIE a scazut vineri previziunea pentru cresterea cererii mondiale de petrol pentru 2015 la 93,3 milioane de barili pe zi, fata de o precedenta estimare de 93,6 milioane.

Agentia si-a motivat decizia prin relansarea mai timida decat asteptarile a cresterii mondiale, intr-un context de supraoferta, evocand si desfiintarea subventiilor publice pentru produse petroliere in unele tari si forta dolarului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro