Pretul petrolului se stabilizeaza. Bursele sunt in scadere
La bursele electronice din Asia, pretul petrolului s-a stabilizat, miercuri, in asteptarea deciziei de politica monetara a sistemului american de banci centrale – Federal Reserve, dar si a publicarii situatiei saptamanale a stocurilor americane de titei. Potrivit France Presse, in schimburile matinale, pretul petrolului „light sweet crude”, cu livrare in luna iunie, a scazut cu 8 cenţi, la 115,55 dolari pe baril. Pretul petrolului Brent, din Marea Nordului, cu livrare in luna iunie, a avut o evolutie stabila, scazand cu doar un cent, pana la 113,42 dolari pe baril.
Bursa japoneza s-a inchis, miercuri, in scadere cu 0,32%, indicele Nikkei a ajuns la nivelul de 13.849,99 puncte, in scadere cu 44,38 puncte. Bursa japoneza a fost inchisa, marti, cu prilejul unei sarbatori nationale. Si bursa din Hong Kong a inchis prima sedinta de tranzactionare de miercuri in scadere cu 0,18%, indicele Hang Seng ajungand la valoarea de 25.867,20 puncte, in scadere cu 46,95 puncte.
Bursa sud-coreeana a incheiat, miercuri, in crestere cu 0,77 %, indicele Kospi atingand valoarea de 1.825,47 puncte. Bursa de pe Wall Street s-a inchis, marti, cu rezultate mixte. Indicele Dow Jones s-a depreciat cu 0,31%, ajungand la valoarea de 12.831,94 puncte. Indicele Standard and Poor’s s-a depreciat cu 0,39 %, ajungand la nivelul de 1.390,94 puncte. Indicele Nasdaq a crescut usor cu 0,07 procente, ajungand la 2.426,10 puncte.
Si principalii indici ai burselor europene au inregistrat scaderi, marti, dupa patru zile de crestere. Rezultatele slabe inregistrate de banci si companiile din sectorul minier au fost compensate partial de cresterea companiilor petroliere BP si Shell.