Pretul votului (de Alexandru Lazescu)

Solidaritatea coagulata in jurul lui Adrian Nastase cu prilejul votului din Parlament prin care se respingea cererea de perchezitie a locuintelor sale din str. Zambaccian si de la Cornu nu a fost decit una de conjuctura. Evenimentele din ultimele zile demonstreaza ca il asteapta zile grele chiar si in interiorul propriului partid. Motivele votului nu sint de fapt greu de ghicit.

Ele nu sint nici de natura procedurala, chiar daca cererea de perchezitie ar fi fost semnata de Ilie Botos si nu de Daniel Morar deznodamintul ar fi fost acelasi, si cu atit mai putin tin de principii.

Mult mai interesati si mai ingrijorati de ce ar putea eventual sa li se intimple lor in viitor decit de ce ar putea pati fostul prim ministru deputatii au dorit in acelasi timp, ca bonus, sa o umileasca pe Monica Macovei. Minstrul Justitei a fost de altfel foarte aproape de a demisiona considerind, cu destul temei, ca nu dispune de un sprijin politic real in ofensiva anti-coruptie.

Daca ar fi facut-o semnalul transmis la Bruxelles ar fi fost unul cu adevarat dezastruos. Iar declaratiile care au urmat, precum cele ale presedintelui grupului Partidului Popular European, Hans-Gert Pottering, si mai ales ale comisarului european pentru justitie, Franco Frattini, prezent la Bucuresti la sfirsitul saptaminii, sint cit se poate de explicite in acest sens.

Ultimul s-a exprimat transant intr-un interviu acordat ziarului „Cotidianul”: „Ar fi un dezastru pentru Romania, nu pentru doamna Macovei, pentru ca toata lumea stie despre munca ei fantastica in initierea reformelor si in insistenta ca ele sa fie implementate. Prefer sa exclud de pe agenda noastra aceasta ipoteza a demisiei doamnei Macovei”.

E adevarat ca pentru a nuanta lucrurile comisarul european a avut grija sa sublinieze si faptul ca e incredintat, in contrapartida, ca ministrul Justitiei dispune de un sprijin politic deplin si din partea presedintelui Basescu si a guvernului.

Aceasta dihotomie intre cei buni si cei rai din perspectiva luptei anti coruptie e in buna masura una simplista. Intr-un stat de drept procedurile sint importante, au rostul lor si nu trebuie trimise in derizoriu. Dupa cum nu toti parlamentarii sint prin definitie rau intentionati sau corupti. Problema e ca din perspectiva mizei aflate in joc astfel de nuante se pierd.

Iar majoritatea senatorilor si deputatilor nu par capabili sa realizeze ca dincolo de interese si legaturi personale sau de partid exista si o responsabilitate institutionala fata de Parlamentul Romaniei in ansamblu, o institutie care a ajuns in chip nefericit sa fie astazi perceputa si in tara si in exterior drept un bastion avansat al rezistentei la reforma, mai ales in domeniul Justitiei.

Cind discutam despre consecintele votului de saptamina trecuta ne gindim in primul rind la felul in care va arata raportul de tara din mai. Documentul nu e insa doar unul tehnic. Nu e vorba doar de o contabilizare a steguletelor. Pina la urma decizia va fi una politica pentru ca acelasi lucru poate fi „vindut” intr-o forma sau alta. Oficialii europeni sint bine informati.

De la Bucuresti vin rapoarte periodice detaliate din partea Delegatiei UE. In plus, se succed unul dupa altul rapoartele asa numitelor echipe de „peer review” care trec in revista plusurile si minusurile din perspectiva angajamentelor asumate de Romania pe fiecare dosar de negociere in parte.

Asa ca nimeni nu-si face iluzii exagerate desi in ceea ce o priveste Comisia Europeana ar dori ca aderarea sa aiba loc la 1 ianuarie 2007 pentru a evita toate complicatiile bugetare si de alta natura pe care o aminare le-ar introduce in mod inevitabil.

De aceea se vor cauta pina la urma solutii care sa permita incadrarea in calendar in paralel cu introducrea unei formule de mentinere a monitorizarii care sa tina Bucurestiul in continuare sub presiune, mai ales in ceea ce priveste lupta anticoruptie. Un fel de aderare cu limitari, o idee despre care se vorbeste tot mai mult in ultimul timp. Chiar si asa exista destule motive de neliniste.

O perceptie negativa fata de ceea ce se intimpla la Bucuresti poate bloca oricind ratificarea tratatului de aderare intr-una din tarile problematice, precum Germania, Franta, Suedia sau chiar Austria. Si atunci riscam sa ajungem cu aderarea intr-un impas major.

Insa lucrurile trebuie privite si dintr-o alta perspectiva. Chiar daca cu putin noroc depasim toate obstacolele de mai sus sechelele unei aderari chinuite ramin.

Ca tara intrata pe brinci in Uniunea Europeana acumulind destule datorii politice pe continent, Romania va avea probleme mai mari ca altii atunci cind de pe pozitia de codasul clasei va trebui sa-si apere interesele exact intr-o perioada in care Uniunea trece prin mari transformari.

Si din pacate acest statut de membru „second-hand” pe care evolutii de tipul celor din ultimul timp nu fac decit sa-l consolideze ne va urmari ani buni de acum incolo. Atunci cind vom trage linie va trebui sa luam in calcul si astfel de lucruri cind vom socoti cit ne costa pe toti votul din Parlament care l-a protejat de perchezitii pe Adrian Nastase.