Preturile de consum au scazut cu 0,07% in iulie. Inflatia anuala a coborat la 5,06%
Rata anuala a inflatiei s-a situat la 5,06% in iulie, in scadere fata de nivelul de 5,86% inregistrat in luna iunie, in vreme ce preturile de consum au scazut cu 0,07% comparativ cu luna anterioara. Potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), preturile la marfurile nealimentare s-au redus, iar alimentele si serviciile s-au scumpit usor.
In luna iulie, preturile de consum au scazut cu 0,07% fata de luna anterioara, datorita ieftinirii alimentelor cu 0,5% si a cresterii preturilor la marfurile nealimente si servicii cu 0,1%, respectiv cu 0,3%.
Scaderea preturilor alimentelor a fost cauzata de ieftinirea legumelor si conservelor de legume (-3,38%), a uleiului comestibil (-2,74%). Reduceri de pret de sub 1% s-au inregistrat la faina, carne de bovine, lapte si produse lactate, oua, zahar.
In cazul marfurilor nealimentare, cele mai importante cresteri ale preturilor s-au inregistrat la tutun si tigari (2,86%) si combustibili (0,72%). In acelasi timp, pretul gazelor naturale a scazut cu 5,08%.
Avansul tarifelor la servicii s-a datorat scumpirii tarifelor la apa, canal, salubritate cu 1,41% si a transportului urban cu 0,34%.
Un nivel atat de scazut al ratei anuale a inflatiei nu a mai fost atins din august 2007, cand indicele anual al preturilor de consum a fost de 4,96%.
La finele anului trecut rata anuala scazuse la 6,3%, dupa ce a atins varful ultimilor trei ani, de 9,04%, in luna iulie.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) tinteste in acest an o inflatie de 3,5%, plus sau minus un punct procentual, insa prognozeaza ca inflatia se va situa la 4,5% la finalul anului.