Sari direct la conținut

Preturile la gazele naturale din productia interna s-ar putea dubla intr-un an. Romania este obligata sa alinieze preturile la nivelul celor internationale

Autoritatile romane sunt obligate, conform intelegerilor cu Comisia Europeana, sa alinieze pretul gazelor din productia interna cu cel din import. Si acest lucru ar putea fi facut intr-un an. Alinierea inseamna cresterea pretului de la 160 de dolari mia de metri cubi, cat este in prezent, la circa 300 de dolari. In prezent, mia de metri cubi de gaze din import costa 280 dolari, insa pentru anul viitor, Gazprom a anuntat o scumpire a gazelor exportate in Europa cu 20-30 de dolari. Astfel, mia de metri cubi ar putea depasi 300 de dolari. In aceste conditii, pretul gazelor romanesti ar ajunge sa fie dublu fata de nivelul actual.

Contactat de HotNews.ro, secretarul de stat in Ministerul Economiei, Tudor Serban, a recunoscut ca Romania este presata de timp sa liberalizeze piata gazelor, fapt care presupune si alinierea preturilor. „Se poate intampla intr-un an sau mai repede„, a spus Tudor Serban. Acesta a precizat ca in cazul in care nu este facuta aceasta liberalizare la timp, Romania risca procedura de infringement.

Campaniile electorale, motivul pentru care autoritatile au tot amanat alinierea preturilor?

Termenul limita este un mister. In ultimii doi ani, autoritatile au evitat sa furnizeze informatii exacte referitoare la termenul impus de Comisia Europeana. Conform informatiilor detinute de HotNews.ro, liberalizarea pietei gazelor trebuia facuta pana la 1 ianuarie 2009, dupa ce Romania a obtinut din partea Comisiei Europeane o amanare de doi ani. Initial, Romania se obligase, prin tratatul de aderare, sa opereze alinierea de pret inca de la 1 ianuarie 2007.

Intrebat de HotNews.ro daca 2009 este termenul limita impus de Comisia Europeana, Tudor Serban a raspus ca nu-si aduce aminte. „Acest termen va trebui sa fie stabilit cu un grafic de crestere care ar putea dura un an„, a spus, in schimb, Tudor Serban. Ministerul Economiei a inceput discutiile cu Romgaz si Petrom, producatorii de gaze din Romania, in vederea stabilirii unui calendar al liberalizarii. In ultima perioada nu s-a mai produs nicio scumpire a gazului produs in Romania, ci dimpotriva. Daca la inceputul anului pretul era de 180 dolari mia de metri cubi, acum este 160 dolari. De altfel, in ultimii doi ani, romanii nu prea au mai stiut ce inseamna scumpirea gazelor. Coincidenta sau nu, in aceasta perioada Romania a fost intr-o continua campanie electorala.

Liberalizarea loveste in consumatori

Cea mai mare problema este ca aceasta liberalizare se va resimti puternic in buzunarul consumatorilor. Cu cat, este greu de estimat. „Depinde, poate fi o crestere la consumator de 30-35% sau poate 20-25%„, a precizat secretarul de stat. Acesta a recunoscut ca ar fi fost mai bine daca liberalizarea ar fi inceput mai devreme. Fiind facuta treptat, cresterea preturilor la gaze ar fi fost mai suportabila. Sub presiunea timpului, cresterea va fi brusca. In plus, mai exista si problema persoanelor cu venituri reduse. In cazul acestora, statul va trebui sa ia masuri de protejare prin acordarea unor ajutoare. Aceste ajutoare vor reprezenta cheltuieli in plus pentru buget. „Tocmai de aceea este o problema, mai ales in aceasta perioada de criza„, a precizat Tudor Serban.

Gazele ar putea fi tranzactionate prin OPCOM

Dupa liberalizarea pietei, gazele ar putea fi tranzactionate pe bursa energiei, mai precis prin Operatorul Pietei de Energie Electrica din Romania (OPCOM), sustine secretarul de stat in Ministerul Economiei. In acelasi timp, Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) care, in prezent, reglementeaza pretul gazelor, isi va pierde din atributii.

Jean Constantinescu, presedintele Institutului National Roman pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Izvoarelor de Energie (IRE) considera ca liberalizarea pietei este un proces extrem de dificil. „Este nevoie de reglementari, de zeci de proceduri. Sunt piete pe termen mai lung, cu o zi inainte, de contracte bilateriale (n.red.ca in cazul energiei electrice). Pentru fiecare sunt reglementari si proceduri specifice„, a precizat Constantinescu. In opinia acestuia, s-au pierdut foarte multi ani in care s-a evitat respectarea angajamentelor luate in fata Comisiei Europene. „Politicienii au facut in asa fel sa fie aceste discrepante uriase„, a spus presedintele IRE. Potrivit acestuia, in cazul energiei electrice „s-a lucrat vreo 2-3 ani pentru a ajunge sa se tranzactioneze pe piata libera, respectiv prin OPCOM. Constantinescu considera ca in cadrul OPCOM ar putea fi infiintata o sectiune pentru tranzactionarea gazelor.

In ceea ce priveste alinierea pretului la nivelul celui din import, Constantinescu crede ca „este un lucru dificil de realizat deoarece este discrepanta foarte mare„. In plus, trebuie elaborat un sistem de ajutoare care sa ajunga la consumator.

Cand se vor scumpi gazele rusesti vor creste preturile si in Romania

In prezent pretul gazului din import se afla la un nivel relativ redus fata de anul trecut cand ajunsese la circa 400 de dolari. Din momentul in care criza financiara a inceput sa se faca simtita, s-au ieftinit si gazele. Pretul european la care trebuie sa se alinieze si Romania este cel impus de Gazprom, principalul furnizor. Din momentul liberalizarii, preturile pe piata romeneasca vor fluctua in functie de cum isi stabileste Gazprom politica de preturi. Recent, Gazprom a anuntat ca anticipeaza o majorare cu 20-30 de dolari a preturilor gazelor exportate consumatorilor europeni in 2010. Astfel, preturi mai mari la gazul rusesc inseamna preturi mai mari la gazul romanesc.

Angajamentul Romaniei pentru liberalizarea pietei gazelor nu a fost stipulat in niciun document

Prin negocierile pentru aderarea la UE s-a convenit alinierea pretului la gazul din productia interna la cel din import, intrucat pretul de vanzare nu acoperea pretul de productie, acesta fiind subventionat, existent in momentul negocierilor. Astfel, in tratat a existat un calendar prin care pretul la gaz urma sa creasca treptat pana la 1 ianuarie 2007, un grafic care s-a respectat. Insa spre sfarsitul lui 2006, pretul gazului rusesc importat a inceput sa creasca din cauza cresterii pretului petrolului, asa ca tot graficul convenit intre Romania si Comisia Europeana isi pierdea relevanta. Prin urmare, la solicitarea Romaniei, s-a cerut Comisiei o derogare. Comisiei i s-a explicat ca ne-am indeplinit angajamentul asumat potrivit graficului, insa conditii obiective au marit din nou foarte mult decalajul intre pretul intern si cel de export. Comisia a inteles si ne-a acordat o perioada de gratie de doi ani, pana in 2009 sa recuperam diferenta. Insa acest angajament al Romaniei si acceptul Comisiei nu a fost stipulat in niciun document, este un gentlemen’s agreement, asa ca Bruxelles-ul nu are niciun mod de presiune formal, legal asupra Romaniei.

Inexistenta unei burse a gazului – care va trebui creata in final – creeaza acum aparenta unui blocaj, autoritatile romane nu au o viziune sau o strategie. Pe de alta parte, este evident ca va trebui sa se mearga spre crearea acestei burse a gazului si spre liberalizarea pietei, cu atat mai mult cu cat exista si o procedura de infringement deschisa in 25 iunie 2009 impotriva Romaniei.

Bruxelles-ul a initiat procedura de infringement impotriva Romaniei preturile reglementate pentru consumatorii industriali (non-household customers). Autoritatea nationala aproba preturile reglementate pentru electricitatea si gazul furnizat consumatorilor industriali, insa legislatia europeana – directivele privind gazul si electricitatea – cer statelor membre sa asigure concurenta pe cele doua piete si sa evite discriminarea intre consumatorii de energie atat in privinta drepturilor, cat si a obligatiilor pe care le au.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro