Sari direct la conținut

Preturile petrolului au urcat la cele mai ridicate niveluri din ultimii doi ani

HotNews.ro

Preturile petrolului au urcat luni la cele mai ridicate niveluri din ultimii doi ani, cresterea fiind alimentata de o serie de evenimente care au debutat cu arestarile unor fosti si actuali de rang inalt din Arabia Saudita, suspectati de coruptie, relateaza Bloomberg.

„Arestarile au mari probabilitatea de instabilitate din regat”, a declarat John Kilduff, partener la Again Capital, fond de hedging din New York.

Zeci de persoane, intre care printi, ministri si miliardari, au fost arestate in Arabia Saudita intr-o ampla investigatie de coruptie, intre acestia aflandu-se si oficiali care au legatura cu uriasul producator de petrol Aramco.

Pretul petrolului de referinta la bursa din New York a atins in iunie un minim de 42,05 dolari be baril, dar de atunci a urcat cu 15 dolari, la peste 57 de dolari pe barl.

Cresterea de luni a cotatiilor petrolului a favorizat si avansul titlurilor companiilor producatoare, iar indicele Standard & Poor’s 500 Energy a urcat cu pana la 1,8%.

Petrolul a fost cotat in crestere in ultimele patru saptamani, pe fondul semnelor ca supra-oferta de pe piata mondiala este in declin, ca reactie la acordul de reducere a productiei al OPEC si al unor prodicatori din afara organizatiei, cum este Rusia.

Cotatia petrolului american West Texas Intermediate, cu livrare in decembrie, a urcat cu 1,45 dolari, la 57,09 dolari pe baril, la bursa din New York.

Pretul petrolului Brent, de referinta la Londra, cu livrare in ianuarie, a avansat cu 1,81 dolari, la 63,88 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins dupa iunie 2015.

Intre timp, indicele Bloomberg al dolarului, care masoara evolutia monedei americane fata de 10 valute importante, a scazut cu pana la 0,3%. Deprecierea dolarului creste atractivitatea investitiilor in marfuri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro