Sari direct la conținut

Primăria București și Netcity Telecom contestă în instanță reducerea tarifelor de acces în rețeaua subterană de fibră optică din Capitală

HotNews.ro
Coborarea cablurilor in reteaua Netcity, Foto: AGERPRES
Coborarea cablurilor in reteaua Netcity, Foto: AGERPRES

​Primăria București și Netcity Telecom au atacat în instanță decizia dată luna trecută de arbitrul telecom (ANCOM) care a impus reducerea tarifelor și a stabilit condițiile de acces nediscriminatoriu la rețeaua subterană de fibră optică Netcity din București. Obligați să-și mute în subteran cablurile de fibră optică, furnizorii de internet reclamă de ani de zile existența unor tarife și condiții abuzive de acces la această rețea, care ar fi dus la dispariția multor rețele de cartier.

Primăria București și Netcity Telecom au deschis vineri, 15 februarie, la Curtea de Apel București, mai multe procese împotriva ANCOM prin care cer atât suspendarea, cât și anularea deciziei date în 14 ianuarie 2019 de această autoritate, care a impus practic reducerea tarifelor, dar și noi condiții de acces la rețeaua subterană de fibră optică din București.

  • Primăria Capitalei și Netcity Telecom sunt parteneri în contractul de concesiune încheiat în anul 2008, pentru o perioadă de 49 de ani, pentru realizarea rețelei subterane de fibră optică Netcity din București.

Conform contractului de concesiune, Primaria Municipiului Bucuresti pune la dispozitie spatiul public, încasează o redevență anuala în cuantum de 12% din veniturile asociate închirierii de infrastructură și devine proprietarul si administratorul rețelei NetCity la finalul perioadei de concesionare.

  • De ce contestă Primăria și Netcity Telecom decizia ANCOM

În timp ce arbitrul telecom (ANCOM), condus de Sorin Grindeanu, susține că decizia se va reflecta în preţuri mai atractive şi servicii competitive pentru bucureşteni, Netcity Telecom a catalogat decizia drept „o intervenție severă, neadaptată, de natură a afecta investițiile în infrastructură, bugetul local și confortul cetățenilor”.

  • Decizia ANCOM va determina, odată cu scăderea veniturilor Netcity Telecom, și scăderea valorii redevenței către bugetul Municipiului București. Compania plătește una dintre cele mai mari redevențe aferente unui Parteneriat Public-Privat, de 12% din veniturile obținute, și contribuie la bugetul Municipiului București în prezent cu sume ce depășesc un milion de Euro pe an.„, se arată în comunicatul companiei Netcity Telecom.

În urma propriei analize și a unui proces de consultare cu industria, ANCOM a decis, printre altele, ca tariful maxim practicat de Netcity Telecom să nu depășească 73,16 euro/km/lună pentru serviciul de închiriere tubetă transport. În prezent, compania percepe tarife cuprinse între 85 și 120 euro/km/lună pentru aceste servicii, în funcție de gradul de utilizare.

  • Culisele deciziei de reducere a tarifelor de acces în rețeaua Netcity: Ce critici au fost ridicate

În sinteza observațiilor transmise în procesul de consultare care a precedat adoptarea deciziei ANCOM se arată cum un respondent (probabil din partea Netcity sau a Primăriei București) reclamă că tarifele propuse de ANCOM sunt mai mici decât cele din Contractul de concesiune.

Amintim că potrivit Contractului de Concesiune, încheiat în anul 2008 pentru o perioadă de 49 de ani, Primaria Municipiului Bucuresti pune la dispozitie spatiul public, încasează o redevență anuala în cuantum de 12% din veniturile asociate închirierii de infrastructură și devine proprietarul si administratorul rețelei NetCity la finalul perioadei de concesionare.

Respondentul precizează că propunerea de decizie a ANCOM de limitare a tarifelor practicate are impact asupra prevederilor contractuale asumate de părți, în condițiile în care Autoritatea urmărește scăderea tuturor tarifelor, inclusiv sub pragurile limită stabilite în procedura de achiziție publică și prin contractul de concesiune. În plus, acesta consideră că, raportat la prevederile contractului de concesiune, Concesionarului i se încalcă dreptul de a stabili discounturi și de a raporta tarifele aplicate la cerințele clienților în ceea ce privește durata închirierii, capacitatea de rețea închiriată, precum și termenele și modalitățile de plată.

Prin urmare, respondentul consideră că proiectul aflat în în dezbatere publică, apărut la peste 10 ani de la încheierea contractului de concesiune de lucrări publice, interferează semnificativ cu prevederile obligatorii ale contractului și nu respectă principiile libertății contractuale, securității juridice, încrederii legitime și previzibilității. În plus, acesta menționează că Autoritatea încalcă principiul neretroactivității legii, prin incidența Legii nr. 159/2016 asupra prevederilor contractului de concesiune încheiat anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Totodată, un alt respondent afirmӑ cӑ ANCOM a propus un model de calculaţie a costurilor care genereazӑ tarife maxime ce conduc la o reducere a veniturilor Netcity cu peste 25%, prejudiciind semnificativ şi artificial compania şi ignorând contractul de concesiune încheiat în anul 2008. Acesta considerӑ cӑ nu se poate solicita societății Netcity sub nici o formӑ sӑ practice tarife sub tarifele minimale prevӑzute în Contractul de concesiune.„, se arată în sinteza observațiilor din ședinta Consiliului Concultativ al ANCOM din data de 20 decembrie 2018.

În replică, ANCOM a susținut că dispozițiile noii legi nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii rețelelor de comunicații nu fac niciun fel de distincții privind modul în care părțile implicate au stabilit condițiile de acces, în speță situația existenței unui contract de concesiune.

Menținerea unor condiții tehnice și economice discriminatorii, neproporționale sau lipsite de obiectivitate nu poate fi justificată prin natura contractului existent între părți, ori a libertății contractuale. Considerăm că, prin dispozițiile menționate, legiuitorul a avut în vedere inclusiv proiectele de infrastructură derulate prin intermediul unor contracte de concesiune, deci inclusiv proiectul Netcity, care la data adoptării Legii nr. 159/2016 primise din partea ANCOM un aviz conform, dar care nu a fost implementat de către solicitant. (..) . De altfel, dacă solicitantul ar fi implementat Avizul nr. DER/928/30.05.2013, dispozițiile art. 47 alin. (9) din Legea nr. 159/2016 nu ar fi devenit aplicabile proiectului Netcity.„, se arată în răspunsul ANCOM.

În privința acuzației că tariful de închiriere tubetă transport este mai mic decât cel stabilit în Contractul de Concesiune, autoritatea susține că „tariful rezultat din modelul de calculație acoperă costurile proiectului și o marjă rezonabilă de remunerare a capitalului investit.”

  • ANCOM consideră că aplicarea unor discount-uri de volum nu se mai justifică în condițiile în care tarifele reflectă costurile, aplicarea unor reduceri justificându-se doar în condițiile obținerii unor economii de costuri de furnizare identificabile (de exemplu, costuri legate de facturare, dar care sunt nesemnificative în raport cu costul unitar al furnizării serviciilor). În situația în care Netcity dorește să acorde discounturi comerciale, practicând tarife mai mici decât cele maxime stabilite prin decizia ANCOM, o poate face (prin renunțarea la o parte din marja de profit), respectând principiul nediscriminării.„, mai arată ANCOM.

  • Primăria București și Netcity Telecom au pierdut definitiv în instanță, în 2015, un alt proces în care au contestat avizul dat în 2013 de ANCOM care cerea înlăturarea unor condiții discriminatorii de acces la rețeaua Netcity

Autoritatea amintește că a emis un aviz conform în anul 2013 în care solicita înlăturarea condițiilor discriminatorii de acces la rețeaua Netcity, aviz care a fost contestat în instanță atât de companie cât și de Primăria București. Procesele au fost câștigate definitiv în instanță abia în 2015 de către ANCOM.

Ulterior, la data de 29 iulie 2016, a intrat în vigoare Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice.

Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (9) din Legea nr. 159/2016, legiuitorul a stabilit că, în situația în care autoritățile administrației publice centrale sau locale nu procedează, în termen de maxim 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, la implementarea avizelor conforme emise de ANCOM, autoritatea de reglementare va stabili și va impune persoanelor care implementează respectivele proiecte, condițiile tehnice și economice în care se realizează accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice.

Acesta este motivul pentru care ANCOM a dat în 14 ianuarie 2019 această decizie de impunere a unor măsuri legate de accesul la Netcity, decizie care este acum contestată în instanță.

Oficialii ANCOM au precizat miercuri, 20 februarie, pentru HotNews.ro că decizia a intrat în vigoare la data de 15 ianuarie 2019, data comunicării sale către Netcity şi are caracter obligatoriu.

  • „Deși suntem la curent cu informațiile ce se regăsesc pe portalul instanțelor de judecată, ANCOM nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la atacarea în instanță a deciziei respective, motiv pentru care nu putem furniza detalii suplimentare. Precizăm însă că în materia contenciosului administrativ simpla introducere în instanță a unei acțiuni nu atrage suspendarea măsurilor contestate.”, au declarat oficialii autorității.

Citește aici integral sinteza observațiilor din procesul de consultare publică la această decizie contestată acum în instanță.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro