Primaria Capitalei: Consilierii generali au aprobat doar o treime din cele peste 100 de PUZ-uri discutate luni. A primit unda verde turnul de 30 de etaje din Chitila
Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat, luni, doar 29 din cele 105 Planuri Urbanistice aflate pe ordinea de zi. Intre proiectele aprobate de consilierii generali se numara un turn de 30 de etaje in Chitila, un ansamblu de patru blocuri cu inaltimea maxima de 14 etaje in zona Parcului Tineretului si mai multe bloculete de 4-5 etaje in centrul Capitalei. De asemenea, consilierii au aprobat introducerea in legalitate a unui bloc de sapte etaje, construit ilegal in Ferentari.
Proiectele publice precum parcarea din Centrul Istoric, drumul expres catre autostrada Bucuresti-Pitesti si proiectul de la Sala Palatului nu au primit unda verde de la consilieri. In aceeasi situatie se afla si turnul din intersectia de la Razoare, care urma a fi construit pe spatiu verde.
„PDL va aproba doar 10-15 proiecte de pe ordinea de zi, doar cele de bun simt. Prin OUG s-a modificat Legea Urbanismului. Incepand cu 1 februarie, PUZ-urile nu mai pot fi aprobate decat daca sunt facute de Primaria Capitalei. Am constatat ca au fost puse pe ordinea de zi de astazi 105 PUZ-uri. O parte dintre ele au mai fost discutate de-a lungul timpului in CGMB si respinse. Daca va uitati pe lista veti revedea celebre PUZ-uri cu inaltimi de 150 m care vor bloca Bucurestiul. Vedeti la Razoare un turn de peste 100 de metri. Pe strada Luterana, un bloc pe 10 etaje, exact langa Biserica Luterana. De asemenea, sunt puse pe ordinea de zi PUZ-uri care vor distruge spatiile verzi. Grupul PDL nu va vota turnurile care vor bloca Bucurestiul”, a declarat la inceputul sedintei Horatiu Tica, presedintele Comisiei de Urbanism a Consilierilor.
Mai multi consilieri PNL si PSD au votat insa aproape la toate proiectele, de teama de a nu fi dati in judecata de investitori. In final, fara votul PDL care detine majoritatea in Consiliul General, doar 29 din cele 105 PUZ-uri au fost votate.
Cele mai importante proiecte aprobate de CGMB:
Ansamblu de patru blocuri in zona Parcul Tineretului
Consilierii generali au aprobat pe strada Pridvorului intersectie cu strada Ocnitei (zona Parcul Tineretului) un ansamblu de patru blocuri, cu inaltimea de opt, zece, doisprezece si paisprezece etaje, avand functiune mixta: birouri, locuinte, comert, servicii. Terenul are o suprafata de 7.500 mp, iar Planul Urbanistic General prevedea aici constructii cu o inaltime de 14 etaje. Proiectant: ArtTek CB. Investitor: Stoiculescu Valentin.
Turn de 30 de etaje in Chitila
Consilierii generali au aprobat pe strada Chitila Triaj, nr. 2 un bloc de sapte etaje si un turn de 30 de etaje (123 m) avand functiune mixta: birouri, locuinte, comert, servicii, hotel, restaurante, parcaje, institutii publice. Terenul are o suprafata de circa 5.000 mp, iar Planul Urbanistic General prevedea aici constructii cu o inaltime nelimitata. Proiectant: arh. urb. Barbu Vlad. Investitorul: Mavi Trans.
Intrare in legalitate
Consilierii generali au aprobat intrarea in legalitatea a unui bloc de sapte etaje de pe Calea Ferentari, nr. 76 A. Terenul are o suprafata de 2.700 mp, iar Planul Urbanistic General prevedea aici constructii cu o inaltime de maxim 4 etaje. Proiectant: arh. urb. Andreea Florea. Investitor: GNB Imob Group.
Constructii aprobate in centrul Capitalei:
Strada Apolodor, nr .12: investitorii, firma Eurobuilding Imobiliare, au primit aprobare sa construiasca doua blocuri, unul de patru etaje si unul de cinci etaje, cu o inaltime de circa 20 de metri si avand functiunea de birouri si locuinte. Terenul are o suprafata de 2.016 mp. Conform regulamentului de Zone Protejate, inaltimea maxima in aceasta zona este de 13 metri. Proiectant: Luxba Design.
Str. Jean Monet, nr.16: investitorii, Radu Aurel si Gheorghita Sandel, au primit aprobare sa construiasca un bloc de patru etaje (18 metri). Regulamentul de zone protejate le permitea sa construiasca o cladire de 16 m. Suprafata terenului este de 237 mp. Proiectant: Urban Ambition.
Str. Carol Davila, nr.68: investitorul, Hetel Gheorghe Alexandru, a primit aprobare sa construiasca un bloc de trei etaje. Regulamentul de zone protejate le permitea sa construiasca o cladire de 10 m. Suprafata terenului este de 396 mp. Proiectant: Disign Services.
Bd. Primaverii, nr. 47-49: investitorul, firma Oric Investments, a primit aprobare sa construiasca un imobil de 6 etaje, avand inaltimea maxima de circa 23 m si functiune de locuinte si birouri. Regulamentul de zone protejate le permitea sa construiasca o cladire de maxim 13 m. Suprafata terenului este de circa 610 mp. Proiectant: M Design.
Calea Dorobantilor nr. 149: investitorul, firma K Investment, a primit aprobare sa construiasca un bloc de trei etaje si unul de patru etaje, cu inaltimea maxima de 16 m si functiunea de centru de infrumusetare. Regulamentul de zone protejate permitea construirea unei cladiri de 13 m. Suprafata terenului este de 269 mp. Proiectant: NBC.
Strada Polona, nr 32: investitorul, Barbulescu Valentina, doreste sa construiasca un bloc de patru etaje, cu inaltimea maxima de 16 m. Regulamentul de zone protejate permitea construirea unei cladiri de 13 m. Proiectul nu are avizul obligatoriu de la Ministerul Culturii desi se afla in zona protejata Polona si langa o cladire monument istoric. Suprafata terenului este de 451 mp. Proiectant: Arhi Grama.
De asemenea, consilierii au aprobat doua proiecte pe Calea Floreasca:
Calea Floreasca, nr. 71: investitorul, firma Enrom Energetica, a primit aprobare sa construiasca un imobil cu doua subsoluri, parter si sase etaje, avand functiunea de locuinte si birouri. Terenul are o suprafata de 353 mp. Conform Planului Urbanistic General, era permisa construirea de cladiri cu doua etaje, fiind zona de locuinte. Proiectant: Cuantum Design.
Calea Floreasca, nr. 246A: investitorul, firma Romenergo, a primit aprobare sa construiasca un imobil de zece etaje, avand inaltimea maxima de 50 m si functiune de birouri. Planul Urbanistic General nu a prevazut restrictii de inaltime pe acest teren a carui suprafata este de 2.124 mp. Proiectant: Cuantum Design.
Printre proiectele respinse luni de consilierii generali se numara cartierele de zgarie nori din cartierul Baicului, de pe Lacul Morii si Lacul Fundeni. De asemenea, a fost respins proiectul care prevedea construirea unui turn vizavi de Parcul Tineretului si cel care prevedea construirea unui bloc de 30 de etaje pe spatiul verde din Intersectia Razoare.