Sari direct la conținut

Primăria lui Negoiță a anulat licitația în care cerea gratuit sute de iPhone-uri de ultimă generație. Motivul invocat de instituție

HotNews.ro
Marcel Ciolacu si Robert Negoita, Foto: Inquam Photos / George Călin
Marcel Ciolacu si Robert Negoita, Foto: Inquam Photos / George Călin

Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, a anulat licitația demarată în luna septembrie din acest an, în care a solicitat gratuit 300 de iPhone-uri de ultimă generație la achiziția de abonamente de telefonie (voce, SMS și date mobile) pe 4 ani pentru instituțiile din subordine. Primăria invocă nevoia de a respecta prevederile Legii 296/2023 privind măsurile fiscal-bugetare.

  • „În vederea respectării prevederilor aprobate în cadrul Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, Secțiunea 1, Măsuri economico-financiare referitoare la autoritățile/instituțiile publice, art. 27, procedura de achiziție având ca obiect CN 1059322 – „Prestare servicii având ca obiect pachete abonamente telefonice GSM de voce, SMS și internet mobil” a fost suspendată și este în proces de anulare.”, a comunicat vineri către HotNews.ro biroul de presă al primăriei Sector 3.

În cadrul anunțului de licitație din SEAP este prezentat ca motiv al anulării: „abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului.”

Legea 296/2023 privind măsurile fiscal-bugetare, asumată în Parlament de premierul Marcel Ciolacu, a intrat în vigoare în data de 30 octombrie 2023.

Actul interzice instituțiilor publice și operatorilor economici la care statul este acționar majoritar achiziția de telefoane mobile cu prețuri mai mari de 500 de lei/aparat, în timp ce abonamentul lunar nu poate depăși 35 de lei.

În cadrul procedurii de licitație, Primăria Sectorului 3 a primit oferte de la Orange și RCS&RDS.

De ce a cerut Primăria Sector 3 iPhone-uri de ultimă generație

Instituția a precizat anterior pentru HotNews.ro de ce are nevoie de aceste telefoane de vârf și cât ar fi costul mediu al unui abonament lunar.

  • „Specificațiile tehnice solicitate în caietul de sarcini au fost luate în calcul pentru a fi compatibile cu infrastructura în continuu avans tehnologic furnizată de operatorii de telecomunicații.
  • Totodată, acestea au fost luate în calcul și pentru a face față tehnologiilor de ultima generație care apar, în condițiile în care în momentul actual terminalele GSM sunt depășite tehnologic într-un timp foarte scurt, mai ales că vor fi folosite zilnic pe durata celor doi ani de contract. (…)
  • Numărul de 150 de abonamente este numărul maxim ce se poate achiziționa pe un contract subsecvent, iar abonamentele T1 cu terminalele aferente nu au fost prevăzute pentru anumite persoane sau funcții.”, a susținut Primăria Sectorului 3.

Costul mediu al abonamentelor solicitate era de 27,25 de lei fără TVA/lună, a mai comunicat anterior Primăria.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro