Primarul Clujului l-a amendat, de fapt, pe ziaristul de la Zaman fara o baza legala – Actual de Cluj
În România democratică, în mult lăudatul oraș de cinci stele Cluj Napoca, în cadrul unui festival care promova obiceiuri și tradiții de pretutindeni – în special din Turcia – primarul Emil Boc comite un mare abuz împotriva libertății de exprimare, confiscându-i ziarele și amendându-l pe jurnalistul turc Gul Hayri, membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Gravitatea constă în faptul că Emil Boc a mai și ținut să se laude cu fapta sa și a transmis un comunicat de presă care prezenta, de fapt, niște informații complet eronate. Boc a transmis în spațiul public că i-ar fi amendat pe organizatorii Festivalului pentru că în cadrul evenimentului s-ar fi făcut propagandă politică. Cum scopul evenimentului era unul strict cultural, era necesar să intervină Primăria, mai ales că: au venit sesizări inclusiv din partea Consulatului și Ambasadei Turciei – explica Boc.
În realitate, organizatorii festivalului n-au primit nicio amendă, pentru că aceștia și-au respectat întrutotul angajamentul, nu s-au abătut de la programul cultural și n-au făcut nici un soi de acțiune politică. Atacul Primăriei a fost îndreptat, de fapt, împotriva ziarului Zaman România, subsidiar al ziarului Zaman – singura publicație de opoziție care exista în Turcia, în urmă cu doi ani, înainte de a fi confiscată de statul președintelui turc Recep Tayyip-Erdogan.