Primarul de la Band cauta la democrati „NUP” in dosarele penale
PD Mures a reusit sa mai inregimenteze un primar cu doar cateva zile inainte de expirarea termenului pana la care alesii locali pot sa isi mai schimbe optiunile politice fara a-si pierde fotoliul. Este vorba despre edilul comunei Band, Mircea Rusu, dupa ce a fost pe rand membru PNL si PSD.
Potrivit unor lideri ai filialei democratilor, primarul a hotarat sa paraseasca Partidul National Liberal, nemultumit de faptul ca de la data intrarii sale in aceasta formatiune politica nu a primit prea multe fonduri pentru comunitatea pe care o conduce, iar dosarele sale nu au fost inca inchise.
Liberalii pun, insa, „dezertarea” lui Rusu pe seama presiunilor facute de PD asupra acestuia. Liderul interimar al liberalilor mureseni, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a afirmat ca deocamdata nu este vorba decat de „fumigene lansate de PD”.
Mai mult, acest lucru a fost confirmat in parte, ieri, chiar de Mircea Rusu. „Fiecare primar va urma partidul care crede ca l-ar putea ajuta. Primarii traiesc acest sentiment al incertitudinii, fiindca omul care l-a ales cere sa i se rezolve problemele”, a declarat edilul.
Acesta s-a aratat nemultumit de faptul ca in continuare banii sunt impartiti in functie de apartenenta politica a primarului. El a refuzat, insa, sa raspunda transant intrebarii daca paraseste PNL in favoarea PD, aratand ca un raspuns clar va fi dat cel tarziu pe 11 august.
Aceeasi pozitie a fost adoptata si de reprezentantii filialei PD. Astfel, secretarul general al organizatiei judetene, Claudiu Maior, a spus ca nu stie care este decizia lui Rusu. „Nu pot nega ca au fost niste negocieri si discutii, dar ramanea ca Vasile Cornea (primarul de la Iernut – n.r.) sa transeze problema. Eu acum ma intorc din Ungaria si inca nu stiu nimic”, a spus Maior.
Totodata, vicepresedintele filialei democratilor, Liviu Todoran, a spus transant ca Mircea Rusu este membru al acestui partid. „Ne-a comunicat transant ca vine la noi”, a declarat Todoran.