Primarul PSD din Giurgiu, candidat pentru un nou mandat din partea formațiunii lui Ponta / Se plânge de "tandemul toxic" de la PSD Giurgiu Marian Mina-Niculae Bădălău
Primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, ales în 2016 din partea PSD, a participat, miercuri, pentru prima dată la o conferinţă de presă a PRO România şi a anunțat că susţine acest partid şi că vrea să îşi depună candidatura pentru un nou mandat din partea acestei formaţiuni.
„Uşor-uşor social-democraţia s-a depărtat de ceea ce înseamnă această doctrină şi acesta este motivul pentru care am anunţat că voi sprijini şi voi asigura suportul necesar acestei noi organizaţii, PRO România, care vine cu un suflu nou şi un concept politic făcut să asigure o schimbare în bine în social-democraţie în România, pe baze sigure, curate.
În acest moment mă regăsesc în această organizaţie, am spus că susţin, sper să am aceeaşi susţinere atunci când îmi voi depune dosarul de candidatură pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu. Nu am venit singur, ci alături de primarul de Ogrezeni, care a auzit strigătul meu de împotrivire faţă de acel tandem toxic la PSD Giurgiu, Marian Mina-Niculae Bădălău, şi a spus că acelaşi tandem nu are un nume bun nici în judeţ, că sunt primari nemulţumiţi, şi nu mă refer la proiectele care s-au făcut, ci la relaţia interumană între conducerea PSD şi primarii PSD din judeţ”, a declarat Nicolae Barbu, citat de Agerpres.
El spune că nu a fost demis din PSD, dar a primit adrese şi de la Prefectura Giurgiu şi de la PSD Giurgiu cu privire la constatarea încetări mandatului său de primar al municipiului pentru că susţine un alt partid.
Şi primarul localităţii Ogrezeni, Jean Jipa, a susținut că se află la PRO România în urma unei „analize profunde”.