Sari direct la conținut

VIDEO Primul album The Cure, după 16 ani. Anunțul trupei

HotNews.ro
VIDEO Primul album The Cure, după 16 ani. Anunțul trupei
Concert The Cure. Foto: BACKGRID / Backgrid USA / Profimedia

„Songs of a lost world” va fi primul album pe care The Cure îl va lansa în 1 noiembrie, după 16 ani. Anunțul a fost făcut de trupa britanică de rock.

Pentru a-şi informa fanii cu privire la acest eveniment major, trupa lui Robert Smith a trimis toată săptămâna cărţi poştale negre pe care scria „Songs of a lost world” şi o dată – 1 noiembrie 2024, scrie News.ro.

De asemenea, au pus un afiş în faţa pub-ului The Railway din Crawley. Au ales acest pub dintr-un orăşel din West Sussex, între Londra şi Brighton, pentru că este locul în care au susţinut primul lor concert, în 1978. Crawley este oraşul natal al membrilor trupei.

Un alt indiciu pentru fani – trupa şi-a modificat profilul de pe reţelele de socializare pentru a adopta un nou logo, cu un fundal negru, la fel cum s-a întâmplat și cu site-ul oficial al formaţiei.

Încă din 2020, Robert Smith vorbea despre două albume, unul cu trupa, iar celălalt solo, realizat în timpul lockdown-ului.

Fanii aşteaptă „Songs of a lost world” de peste doi ani. Robert Smith l-a anunţat încă din martie 2022, într-un interviu acordat cu ocazia NME Awards, spunând că lucrează la două albume. Primul, „Songs of a lost world”, urma să fie lansat în septembrie 2022.

De atunci, trupa a dezvăluit mai multe piese inedite în timpul turneului „Shows of a lost world” din 2023, printre care „Alone”, „Endsong”, „Nothing Is Forever” şi „I Can Never Say Goodbye”.

Trupa britanică The Cure, care a devenit cunoscută la sfârşitul anilor 1970 cu „Boys don’t cry”, a lansat 13 albume de studio în decurs de 30 de ani, care includ hituri precum „Lullaby”, „Close to me”, „Friday I’m in love”, „A Forest” şi „Just Like Heaven”.

INTERVIURILE HotNews.ro