Primul joc video pentru tratarea ADHD a fost aprobat în Statele Unite
Primul joc video dedicat tratării tulburării de deficit de atenție și hiperactivitate a fost aprobat de către Agenţia Alimentelor și Medicamentelor din Statele Unite (FDA), relatează CNN.
Jocul video aprobat luni, denumit EndeavorRx, se adresează și va fi prescris copiilor cu vârsta între 8 și 12 ani care suferă de anumite tipuri de ADHD. Acesta va fi folosit în paralel cu alte tipuri de tratament și medicamentație.
ADHD este o tulburare de dezvoltare de tip neurologic care este în mod obișnuit diagnosticată în rândul copiilor și poate persista și la adulți.
Boala se caracterizează prin dificultăți în a fi atent, activitate excesivă, probleme cu reglarea emoțiilor sau tipuri de comportament care nu țin cont de consecințe care nu sunt specifice vârstei.
Aceasta este prima terapie pe baza unui joc care a fost aprobată de FDA pentru tratarea oricărei condiții medicale, a anunțat agenția.
Jocul, care poate fi descărcat ca aplicație pe un dispozitiv mobil, a fost autorizat după ce FDA a revizuit cinci studii clinice la care au participat peste 600 de copii.
Agenția a notat câteva efecte negative, precum frustrare, dureri de cap, amețeli, reacții emoționale sau agresivitate, dar per total nu au fost observate efecte secundare „serioase”, potrivit CNN.