Primul satelit realizat in Iran, lansat pe orbita
HotNews.ro
Iranul a lansat pe orbita primul satelit fabricat in intregime pe plan intern, a anuntat televiziunea de stat de la Teheran, citata de BBC.
Lansarea satelitului a avut loc luni noaptea, de pe o racheta Safir-2.
Televizunea de stat a afirmat ca „lansarea a fost o alta realizare a oamenilor de stiinta din Iran aflati sub sanctiunile” internationale, in timp ce presedintele Mahmoud Ahmadinejad a declarat ca satelitul va „raspandi monoteismul, pacea si dreptatea in lume”.
Satelitul a fost conceput pentru cercetare, urmand sa ajute si sectorul telecomunicatiilor din Iran.
Statele occidentale au impus sanctiuni regimului de la Tehean, acuzat ca urmareste sa realizeze o bomba atomica. Iranul afirma ca scopurile sale nucleare sunt civile.