Pro TV, într-un mesaj public: „Câțiva angajați au fost confirmați, din păcate, ca fiind infectați cu COVID-19”
Pro TV admite într-un mesaj public că există cazuri de infectare cu Covid-19 printre angajați. „În cursul acestei săptămâni, câțiva angajați au fost confirmați, din păcate, ca fiind infectați cu COVID-19. Colegii noștri urmează cu strictețe recomandările autorităților și ale specialiștilor”, arată mesajul publicat pe protv.ro și citat de Pagina de media.
Totodată, televiziunea informează că se fac teste în rândul echipei, iar întregul sediu, studiourile și mașinile au fost dezinfectate – „adițional față de dezinfecțiile profesionale care aveau deja loc zilnic în incinta companiei din luna martie”. Mesajul vine la doar o zi după ce compania a trimis notificări presei să nu scrie despre posibile cazuri de Covid-19 în Pro TV. (Mai multe detalii pe paginademedia.ro)