Sari direct la conținut

Probleme de alimentare cu energie fără precedent în ultimii 30 de ani: Județele din nord-vestul țării au rămas fără curent / Au fost afectate și alte țări/ A pornit o investigație europeană

HotNews.ro
Energie, Foto: HotNews / C.P.
Energie, Foto: HotNews / C.P.

O problemă de sistem a provocat, vineri după-masă, în jurul orei 15.00, mari probleme de alimentare cu energie în județele din nord-vestul țării. Reprezentanții Transelectrica au spus pentru HotNews.ro că au fost probleme pe interconexiunea cu sistemul european. Au fost afectate cel puțin șase județe, fiind o problemă de alimentare cu energie fără precedent în ultimii 30 de ani. Întreruperile de curent au afectat industria, dar și populația.

Lucrările pentru sincronizarea sistemelor au durat aproape o oră, iar realimentarea populației aproape două ore.

UPDATE Asociația Operatorilor de Transport și Sistem din Europa –ENTSO-E a transmis vineri seara că este o investigație în defășurare cu privire la cauze, urmând să fie transmise informații despre incident în timp util. ENTSO-E mai spune că a fost înregistrată o scădere temporară a frecvenței de aproximativ 200 mHz. Acțiunile coordonate ale operatorilor de transport europene au asigurat stabilitatea sistemului și majoritatea țărilor nu au fost afectate. Practic, regiunea de sud-est a fost separată de restul Europei.

  • Transelectrica a revenit la ora 17.40 cu un comunicat informând că s-a produs un incident la nivelul rețelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanșarea mai multor echipamente din rețelele electrice de transport atât din România, cât și din alte țări.
  • Cauzele urmează să fie analizate la nivelul Asociației Operatorilor de Transport și Sistem din Europa –ENTSO-E

Vineri, 8 ianuarie 2021, la ora 15.05, s-a produs un incident la nivelul rețelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanșarea mai multor echipamente din rețelele electrice de transport atât din România, cât și din alte țări. La nivelul României a fost afectată zona de nord-vest a țării. Rețeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condițiile normale de funcționare în jurul orei 16.00, toți consumatorii afectați fiind realimentați în jurul orei 16.45. Cauzele și condițiile în care s-a produs acest incident urmează să fie analizate și identificate la nivelul Asociației Operatorilor de Transport și Sistem din Europa –ENTSO-E„, a transmis Transelectrica.

România se interconectează cu Europa prin Ungaria.

Potrivit datelor Transelectrica, în momentul producerii incidentului, România exporta energie. După producerea incidentului, România a început să importe, fiind reluate exporturile după ce sistemul a fost adus la condiții normale de funcționare.

Județele afectate sunt Alba, Satu Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud, Cluj și Sibiu, anunță Alba24.ro.

În Bistrița, oamenii spun că parcă ar fi un joc de lumini. Becurile se stingeau și aprindeau. Electronicele si electrocasnicele se opreau și reporneau. Speriați, bistrițenii au deconectat aparatele din prize, scrie ziarul Bistrițeanul.

Este o criza imensa în rețeaua de energie electrică, anunță și emaramureș.ro.

Avaria la rețeaua de alimentare cu energie electrică a creat haos la Cluj-Napoca, scriemonitorulcj.ro. Semafoarele au fost nefuncționale în mai multe colțuri ale orașului, barierele de la parcări au rămas blocate, la fel și lifturile.

Întreruperile de curent au afectat industria, dar și populația. Azomureș a raportat că avaria din sistemul național de transport al energiei electrice a determinat oprirea mai multor instalații de pe platformă. Oprirea s-a desfășurat în condiții de siguranță. În zona platformei poate fi observat un nor de culoare brun-roșcat, cauzat de oprirea uneia dintre instalațiile de producere a acidului azotic. Nu există pericol pentru angajați, mai spune Azomureș.

Site-ul Transelectrica.rofuncționează cu mare dificultate.

Cazuri avarii majore, în ultimii ani:

  • Pe 7 august 2020. O pană masivă de curent s-a produs în București, fiind afectate mai multe cartiere, din trei sectoare, dar și localități din județul Ilfov.
  • Pe 11 aprilie 2018, un incident în stația electrică Medgidia Sud a afectat alimentarea cu energie electrică a Fabricii de Ciment din Medgidia şi a unor localităţi din zona rurală adiacentă Medgidiei
  • Pe 1 noiembrie 2017, din cauza unei avarii în rețeaua Transelectrica, au fost afectate mai multe cartiere din zona de est și de nord din Capitală.
  • În martie 2017, o avarie în rețeaua Transelectrica a lăsat minele din Valea Jiului fără curent electric.
  • Pe 8 noiembrie 2016, a cedat o stație a Transelectrica, fiind oprită electricitatea în judetul Tulcea. In aceeași zi, „un scurt circuit” pe o linie a Transelectrica a dus la oprirea Unității 1 de la Cernavodă.
  • Pe 1 iunie 2016, din cauza unei avarii, a căzut sistemul în două județe (Valcea și Argeș), fapt fără precedent din 1977 până acum, cauza fiind tot defectarea unui întrerupator dintr-o stație electrică. Tot ca în cazul din Valea Jiului, stația electrica se afla în proces de retehnologizare.
  • În iunie 2016, în urma unei furtuni, au cazut mai mulți stâlpi de înaltă tensiune în Mureș.

Rețeaua de transport al energiei s-a confruntat, în ultimii ani, cu mai multe avarii, fiind afectate mai multe localități și chiar județe întregi. Rețeaua este foarte veche, mare parte din ea având 40-50 de ani, peste durata normală de funcționare, iar în lipsa investițiilor, a ajuns într-o stare avansată de degradare. Transelectrica a analizat în 2018 starea a 54 de linii electrice de înaltă tensiune, fiind declarate inacceptabile 52 dintre ele. De asemenea, din 80 de transformatoare analizate, o treime sunt în stare proastă. Ar fi nevoie de investiții serioase, precum realizarea unei stații de 400/110 kV în București, însă câștigul Transelectrica este folosit de statul român pentru acoperirea deficitului bugetar.

Vezi Cât de degradată este rețeaua electrică de transport: O analiză arată că aproape toate liniile de înaltă tensiune sunt în stare inacceptabilă, iar o treime din transformatoare în stare proastă

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro