Probleme de etica
Liderul democratilor sibieni, senatorul Nicolae Neagu, si-a precizat pozitia in ceea ce priveste scandalul „biletelului”. PD nu va iesi de la guvernare si nu doreste sa rupa protocolul Aliantei D.A., in conditiile in care presedintele PNL este cel care a comis o imoralitate politica, a anuntat Neagu.
De asemenea, parlamentarul PD a criticat ceea ce identifica drept, un scenariu al PSD de a profita de acest scandal”, fara sa-i dea sanse de reusita.
E treaba liberalilor
Dupa ce a analizat scandalul iscat de biletelul prin care premierul Tariceanu ii ceruse presedintelui Traian Basescu sa intervina in favoarea lui Dinu Patriciu, presedintele PD Sibiu a ajuns la concluzia ca partidul sau nu are de ce sa fie implicat si nici sa sufere urmarile vreunei decizii hotaritoare. Tariceanu este singurul responsabil, considera senatorul Nicolae Neagu.
„Asupra legalitatii incercarii de a deturna un anumit client politic intr-un proces, va trebui sa se pronunte justitia. Nu stiu daca este trafic de influenta, sau coruptie, dar este limpede o incalcare a moralitatii”, considera Neagu.
De aceea, liberalii ar trebui sa judece aceasta situatie, cu conditia sa poata distinge intre calitatea lui Tariceanu de prim-ministru, si respectiv, de presedinte al PNL.
Nu se retrage
Ca si presedintele sau de partid, Neagu a insistat ca PD nu ia in considerare retragerea de la guvernare si nici ruperea protocolului incheiat cu liberalii in campania electorala. „Cel care eventual trebuie sa se retraga din actul de guvernare este premierul si respectiv PNL. Nu PD a fost cel care a produs acest inceput de criza.
In orice parte a unei lumi civilizate, un astfel de gest produce si demnitatea de a te retrage din functia pe care o ai”, sustine senatorul sibian. O retragere a pedistilor de la guvernare ar fi ilogica si „ar insemna «ne suparam, plecam.
De-abia am asteptat momentul»”, recunoaste Nicolae Neagu. Dar nici nu se asteapta ca Tariceanu sa demisioneze.
Atacul Opozitiei
Senatorul PD s-a pronuntat si in legatura cu vehementele critici venite din partea PSD, care doreste acum demisia lui Tariceanu si suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu.
„PSD realizeaza ca este un partid de opozitie si incearca sa speculeze o iesire mediatica, care sa le aduca un surplus in sondajele de opinie. E un joc de imagine, pentru a iesi din conul de umbra, dar ma indoiesc sa reuseasca ceva”, a explicat Neagu.
De altfel, in opinia parlamentarului sibian, PSD nici nu doreste macar inlaturarea lui Tariceanu, ci doar sa atraga atentia asupra sa, din partea PNL-ului, si sa deschida calea unor viitoare discutii de colaborare cu acesta.
Asteapta o oferta
Neagu a mai anuntat ca doreste sa colaboreze, cel putin la nivel local, cu liderii PNTCD, ca membri ai aceleiasi formatiuni politice europene. „Partidul Democrat e interesat sa colaboreze cu toti membrii politicii romanesti ai Partidului Popular European.
Speram ca conducerea PNTCD, aleasa democratic, sa-si doreasca sa colaboreze cu PD pe viitor”, a spus senatorul, reiterind ca nu are in vedere fuziunea si nici macar alianta cu taranistii, ci doar „a ne pune de acord in raport cu formatiunea-mama, puternica, la care sintem afiliati”.