Problemele companiei Adidas: Brandul nu poate produce suficiente articole sportive pentru a satisface cererea
Compania germană Adidas produce mai puțin decât se cumpără, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al firmei. Brandul a înregistrat în ultimul an creșteri ale vânzărilor atât în domeniul online, cât și în piața din China și din America de Nord, scrie CNN.
Deficitul a făcut ca progresul comercial al Adidas să rămână la 4% în primele trei luni ale anului. Adidas a declarat că această problemă i-ar putea face să piardă până la 2% din creșterea de vânzări de anul acesta, restricționând astfel nivelul undeva între 5% și 8%. Compania nu a adus clarificări legate de produsele care sunt afectate de această problemă.
Investitorii au lăudat rezultatele companiei Adidas, care a reușit să sporească vânzările cu 40% în domeniul online. De asemenea, brandul are creșteri de 16% și pe piața din China. Astfel, profitul operațional în primul trimestru a crescut cu 17%.
Compania a înregistrat creșteri și în țara de provenință. Acțiunile de la Adidas au crescut cu 6% și în orașul Frankfurt, ridicând astfel stocul la un nivel record.
Produsele create special pentru antrenamente și pentru alergat au ajutat întreg sectorul sportiv să compenseze cererea mai slabă în special pentru produsele de fotbal, în comparație cu anul trecut, când vânzările au fost amplificate datorită Cupei Mondiale. Reebok, brandul deținut tot de Adidas, se află însă în scădere. Vânzările au scăzut cu 6%.
Probabil unul dintre motivele pentru care brandul are priză la public este datorat contractelor de promovare pe care compania îl are cu atleți și celebrități care au devenit ambasadori Adidas în Statele Unite. De exemplu, vestea de luna trecută că Adidas va colabora cu Beyoncé Knowles a fost bine primită de către public. Cântăreața a semnat un contract prin care se angajează să relanseze colecția sa de articole sportive numită Ivy Park. Beyoncé va deveni partener creativ Adidas și va ajuta la crearea liniei de încălțăminte și de haine.