Sari direct la conținut

Problemele si obiectivele Romaniei si Bulgariei (de Gelu Trandafir)

HotNews.ro

Potrivit proiectului Raportului de monitorizare vazut de HotNews.ro, Comisia Europeana si Romania au stabilit patru obiective importante de indeplinit dupa aderare sub sanctiunea aplicarii clauzei de salvgardare pe justitie. Bulgaria are de indeplinit sase asemenea obiective.

Decizia privind activarea clauzei pe justitie se poate lua dupa aderare si ar duce la blocarea cooperarii judiciare directe (nemediate de Ministerul Justitiei ca in prezent) dintre instantele si parchetele romanesti si cele din statele membre ale UE, precum si la nerecunoasterea in UE a sentintelor pronuntate in Romania.

Acest proiect de Raport, din care prezentam fragmente, mai poate suferi mici modificari.

CSM, ANI, Agricultura si parlamentarii sunt marile probleme ale Romaniei

Potrivit proiectului de Raport consultat de HotNews.ro, la capitolul Justitie si lupta impotriva coruptiei, Romania are patru obiective post-aderare:

  • ”Sa asigure un proces judiciar mai transparent si mai eficient mai ales prin cresterea capacitatii CSM. Romania trebuie sa raporteze si sa monitorizeze impactul noilor coduri de procedura penala si civila.
  • Sa stabileasca, precum a fost convenit, o agentie de integritate cu responsabilitati privind verificarea averilor si conflictelor de interese potentiale si cu posibilitatea de a emite decizii obligatorii care sa poata conduce la sanctiuni descurajante.
  • In baza progreselor deja inregistrate, sa continue investigatii profesioniste si impartiale in ce priveste acuzatiile de mare coruptie.
    Sa ia noi masuri de prevenire si combatere a coruptiei, mai ales in ce priveste administratia locala.”
  • Proiectul de raport arata ca CSM, “nu a abordat inca problemele de moralitate ale unora din membrii sai care afecteaza negativ reputatia Consiliului Superior al Magistraturii ca organ colectiv”.
  • De asemenea, proiectul de Raport vorbeste despre “potentialul conflict de interese in care se afla in continuare cinci din cei 14 membri alesi ai CSM” care detin si pozitii de conducere in instante si parchete.
  • Fara a nominaliza UDMR sau PC, proiectul de raport remarca faptul ca “unii factori politici continua sa incerce sa impiedice lupta impotriva coruptiei” si ca “unele grupuri parlamentare incearca sa reduca puterea proiectatei Agentii de Integritate cu ocazia discutarii in Parlament a proiectului de lege”.
  • “De asemenea, unele grupuri de parlametare continua sa incerce sa schimbe procedura de numire a Procurorului General si Sefului DNA, ceea ce ar produce o instabilitate legala si institutional suplimentara in combaterea coruptiei”, mai subliniaza proiectul vazut de HotNews.ro.
  • Raportul avertizeaza ca ”exista in continuare un risc real ca agentiile de plati sa nu poata functiona corespunzator la momentul aderarii”. Daca deficientele nu vor fi remediate pana in martie 2007, Comisia Europeana poate bloca un sfert din subventiile acordate agriculturii.

    Justitia din Bulgaria exaspereaza UE

    Lentoarea reformei justitiei si slabele rezultate impotriva coruptiei din Bulgaria i-au exasperat pe europeni, care vorbesc doar de “progrese limitate” si nevoia de “actiune”. De altfel, ragazul dat peste vara vecinilor bulgari a fost acordat in speranta ca vor reusi macar modificarea Constitutiei si garantarea independentei magistratilor. Nu au facut-o, iar Bulgaria are sase obiective de indeplinit:

  • “Sa adopte amendamentele constitutionale care sa inlature orice ambiguitate privind independenta si responsabilitatea sistemului judiciar.
  • Sa asigure un proces judiciar mai transparent si mai eficient prin adoptarea si implementarea unei noi legi a justitiei si a unui nou cod de procedura civila. Sa raporteze asupra impactului acestor noi legi si al codurilor de procedura penala si administrative, mai ales in faza de cercetare, inaintea trimiterii in judecata.
  • Sa continue reforma sistemul judiciar si a institutiilor juridice astfel incat sa sporeasca profesionalismul, raspunderea si eficienta. Sa evalueze impactul acestei reforme sis a publice anual rezultatele.
    Sa realizeze investigatii profesioniste, impartiale privind acuzatiile de inalta coruptie si sa faca raportari in acest sens.
    Sa ia masuri suplimentare pentru prevenirea si combaterea coruptiei, in special la frontiere si la nivelul administratiei locale.
  • Sa implementeze o strategie de lupta contra crimei organizate care sa se concentreze pe infractiunile majore, spalarea de bani precum si pe confiscarea sistematica a averilor marilor infractori. Sa raporteze in ce priveste noile si actualele investigatii, trimiterile in judecata si condamnarile din acest domeniu.“

    Bulgaria sta insa mai bine decat Romania la capitolul Agricultura, in special la Agentiile de plati.

    Pana pe 31 martie 2007, Romania si Bulgaria vor trebui sa raporteze Comisiei Europene stadiul indeplinii obiectivelor cuprinse in Raportul prezentat maine la Strasbourg. Aceste rapoarte vor continua din sase in sase luni, pana la atingerea obiectivelor convenite cu UE.

  • ARHIVĂ COMENTARII
    INTERVIURILE HotNews.ro