Sari direct la conținut

Procesul de agresiune sexuală împotriva lui Kevin Spacey va fi respins după ce acuzatorul a refuzat să își dezvăluie identitatea

HotNews.ro
Procesul de agresiune sexuală împotriva lui Kevin Spacey va fi respins după ce acuzatorul a refuzat să își dezvăluie identitatea

Procesul civil înaintat împotriva actorului american Kevin Spacey în care acesta este acuzat de agresarea sexuală a unui adolescent în anii 1980 va fi respins probabil de instanță după ce avocații acuzatorului au anunțat că acesta refuză să se identifice, relatează CNN.

Un judecător federal a decis săptămâna trecută că bărbatul, identificat drept C.D. în documentele judiciare, care pretinde că Spacey l-a agresat sexual când avea 14 ani trebuie să își dezvăluie public identitatea.

Judecătorul Lewis A. Kaplan a motivat decizia afirmând că publicul are un interes legitim de a cunoaște identitatea bărbatului și notând că în procesul de față „interesul este cu atât mai mare deoarece C.D. și-a formulat acuzațiile împotriva unei persoane publice”.

Avocații acuzatorului au depus joi o scrisoare în instanță prin care au informat judecătorul despre decizia clientului lor de a nu-și dezvălui identitatea, precizând că sunt de acord cu respingerea cazului în această situație.

„După cum am informat anterior curtea, C.D. crede că nu este capabil să facă față unei examinări și intruziuni în viața sa dacă identitatea îi va fi dezvăluită în acest fel”, au notat avocații Richard Steigman și Peter Saghir.

„Atenția subită pe care i-ar aduce-o dezvăluirea identității ar fi prea mult de îndurat pentru el”, au adăugat aceștia.

Actorul american Anthony Rapp, care s-a alăturat lui C.D. în procesul civil împotriva lui Spacey, afirmă că actorul i-a făcut avansuri sexuale când avea 14 ani, potrivit documentelor judiciare.

Avocații lui C.D. au scris de asemenea că intenționează să ceară înlăturarea sa din proces și suspendarea acestuia până când vor face apel la decizia de a-l obliga să își dezvăluie identitatea.

Spacey și-a cerut scuze în 2017 pentru ceea ce a spus că „ar fi fost un comportament profund nepotrivit pe fondul consumului de alcool” cu privire la acuzațiile lui Rapp.

„Însă sincer nu îmi amintesc întâlnirea”, a adăugat Spacey.

Actorul american nu a mai jucat în niciun film de la formularea acuzațiilor, ultimul său rol fiind în filmul Billionaire Boys Club lansat în 2018 însă filmările la acesta au început înainte ca acesta să fie acuzat de agresiune sexuală.

Pe același subiect:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro