Sari direct la conținut

Producatorii agricoli: "o treime din suma aferenta subventiilor UE este deja pierduta"

HotNews.ro, EurActiv.ro

Diferenta de curs valutar si imprumuturile bancare pe care le suporta fermierii insumeaza circa 30% din totalul subventiei care li se cuvine, conform calculelor efectuate de reprezentantii asociatiilor de producatori agricoli. „Am ajuns sa credem ca fondurile sunt intarziate intentionat”, a spus Dragos Frumosu, reprezentantul sindicatelor din industria alimentara.

Daniel Botanoiu, director executiv al Federatiei Nationale a Producatorilor Agricoli (FNPAR) a exemplificat pierderile suportate de fermieri in problema platilor directe. Daca luam ca exemplu o suma de 100.000 de euro pe care producatorul trebuie sa-i primeasca, principala pierdere se refera la diferenta de curs valutar. „Subventiile sunt calculate la cursul de 3,34 lei. (valoarea nominala medie fata de euro, anul trecut – n.r.) Fata de cursul de acum, (circa 3,6 lei – n.r.) se pierd circa 26.000 de euro”. Aceasta este numai o parte a pierderilor.

„Pentru fermierii care au avut cererea de plata aprobata, au primit credit bancar in valoare de 70% din suma cuvenita. In exemplul nostru: 7.000 de lei. Daca adaugam dobanzile, de pana la 15%, si comisioanele bancilor, rezulta alti 10.000 de euro”.

In total, potrivit lui Botanoiu, sunt peste 30.000 de euro pe care fermierii ii pierd, adica o treime din totalul subventiei pe care urmeaza sa o primeasca.

„Am ajuns sa credem ca subventiile sunt intarziate cu buna stiinta. Aceasta fiindca nu mai sunt bani la buget”, a spus Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara (FSIA).

Coalitie pentru salvarea agriculturii

Patronatele si sindicatele din agricultura si industria alimentara au facut astazi front comun si au constituit „Alianta producatorilor”. Tot astazi, organizatiile prezente la evenimentul „Alternativa producatorilor” au adoptat o rezolutie cu pasii de urmat in vederea salvarii situatiei din agricultura.

„Fabricile din Romania se inchid, terenurile se transforma in afaceri imobiliare. Trebuie sa spunem stop acestui jaf din agricultura”, a spus Dragos Frumosu. „De multi ani, agricultorii sunt numai niste marionete mainipulate de Guvern si care mai primesc niste bani din cand in cand”, a opinat Stefan Nicolae, presedintele federatiei AGROSTAR.

In curand, Alianta va elabora un program cu masuri concrete pentru dezvoltarea agriculturii Romaniei si sustinerea producatorilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro