Sari direct la conținut

Producătorii și comercianții de băuturi în ambalaje primare nereutilizabile au noi obligații legale

Schoenherr si Asociatii
Oana Constantinescu, Mădălina Mitan, Alexandra Huza , Foto: Schoenherr si Asociatii
Oana Constantinescu, Mădălina Mitan, Alexandra Huza , Foto: Schoenherr si Asociatii

Producătorii, importatorii și comercianții de băuturi ambalate în ambalaje primare nereutilizabile au noi obligații în cadrul sistemului de garanție-returnare („SGR”). Până la 28 februarie 2023, aceștia trebuie să se înregistreze în baza de date gestionată de către administratorul SGR, pentru a evita amenzile cuprinse între 4.000 și 10.000 EUR.

Noile obligații vizează operatorii economici care introduc sau comercializează pe piața din România apă, băuturi răcoritoare, băuturi fermentate sau băuturi alcoolice ambalate în ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri și 3 litri, care poartă marcajul SGR (ambalaje SGR). Prevederile legislative relevante au fost introduse prin Hotărârea Guvernului nr. 12/2023 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile („HG 12/2023”) și sunt descrise pe scurt în cele ce urmează.

28 februarie 2023, termenul limită pentru înregistrarea în SGR

Până la data de 28 februarie 2023, au obligația să se înregistreze în baza de date gestionată de către administratorul SGR atât producătorii și importatorii care introduc pe piața națională produse ambalate în ambalaje SGR, cât și comercianții care comercializează astfel de produse anterior acestei date. Obligația de înregistrare în SGR li se adresează inclusiv comercianților HoReCa, comercianților activi exclusiv prin intermediul platformelor online, precum și comercianților care fac disponibile astfel de produse către consumatorii finali exclusiv prin intermediul automatelor.

În cazul producătorilor care nu introduc pe piață produse ambalate în ambalaje SGR, respectiv al comercianților care nu sunt înființați/ nu comercializează produse ambalate în ambalaje SGR anterior datei de 28 februarie 2023, obligația de a se înregistra în SGR intervine cu cel puțin 30 de zile înainte de introducerea pe piața națională sau, după caz, comercializarea produselor respective de către acești operatori.

Procedura de înregistrare în SGR

Înregistrarea în SGR a producătorului presupune transmiterea către administratorul SGR a unei notificări în format digital cu semnătură electronică simplă sau calificată care să cuprindă elemente precum datele de identificare, copia certificatului de înregistrare fiscală, datele de contact ale persoanei de contact desemnate în relația cu administratorul SGR, precum și date detaliate despre ambalajele introduse pe piață (ex. număr de unități de ambalaje care fac obiectul SGR și greutatea aferentă de ambalaj exprimată în kg introduse pe piața națională în anul calendaristic anterior, categorii de produse conținute etc).

În mod similar, comercianții îi vor transmite administratorului SGR o notificare de înregistrare, care va cuprinde, în plus față de elementele de mai sus, și detalii privind punctele de desfacere operate de comerciant, punctele de preluare a ambalajelor SGR, modalitatea de preluare, numărul de produse în ambalaje SGR pe care le-a comercializat în anul anterior/ anticipează că le va comercializa în anul următor etc.

Administratorul SGR poate solicita clarificări și informații suplimentare în legătură cu notificarea de înregistrare în SGR, la care companiile vizate au obligația să răspundă în termen de 5 zile lucrătoare.

Data înregistrării în SGR este considerată a fi data la care producătorul/ comerciantul transmite în mod corect și complet documentația prevăzută de lege și, după caz, pe cea solicitată de administratorul SGR.

Procedura de înregistrare în SGR a fost stabilită de către administratorul SGR, RetuRo Sistem Garanție Returnare SA, fiind disponibilă pe pagina de internet a acestuia (https://returosgr.ro/).

Alte obligații

SGR va deveni obligatoriu pe teritoriul României pentru toți producătorii și comercianții începând cu data de 30 noiembrie 2023, aplicându-se atât produselor fabricate pe teritoriul național, cât și celor importate sau achiziționate intracomunitar (după prelungirea termenului stabilit în acest sens, care inițial era 1 octombrie 2022).

De la data intrării în funcțiune a SGR, va fi interzisă introducerea pe piața națională a produselor ambalate în ambalaje SGR dacă producătorii acestora nu sunt înregistrați în SGR.

Totodată, începând cu aceeași dată, va fi interzisă introducerea pe piața națională/ comercializarea produselor ambalate în ambalaje SGR dacă acestea nu sunt inscripționate corespunzător, cu excepția produselor care se află în stocul producătorilor sau comercianților la data respectivă. În cazul acestor produse, este prevăzută o perioadă de tranziție, acestea putând fi introduse pe piață, respectiv comercializate cel târziu până la data de 31 decembrie 2024.

Interdicția de mai sus nu este aplicabilă în cazul bunurilor importate sau achiziționate intracomunitar după data intrării în funcțiune a SGR, dacă respectivele bunuri sunt inscripționate înainte de prima furnizare pentru distribuire, consum sau utilizare.

Sancțiuni

Nerespectarea obligațiilor de înregistrare în SGR în termenele prevăzute de lege se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei. În plus, se poate aplica sancțiunea complementară a suspendării temporare a activității operatorului economic până la definitivarea procedurii de înregistrare.

De asemenea, introducerea pe piața națională a produselor ambalate în ambalaje SGR, dacă producătorii acestora nu sunt înregistrați în SGR, se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.

Articol semnat de Oana Constantinescu (local partner), Mădălina Mitan (managing attorney at law) și Alexandra Huza (senior attorney at law), avocați specializați în real estate și dreptul mediului în cadrul Schoenherr și Asociații SCA

ARHIVĂ COMENTARII