Sari direct la conținut

Producatorul chinez de masini Brilliance spera sa intre pe piata din Romania in vara lui 2009

HotNews.ro

Producatorul chinez de automobile Brilliance este in discutii cu mai multe companii romanesti in cautarea unui importator si estimeaza ca in cel mult opt luni va gasi o companie care sa-i distribuie automobilele in tara noastra. In prezent, chinezii comercializeaza doua sedanuri in Europa si vor lansa un nou model din segmentul Volkswagen Golf spre sfarsitul lui 2009.

„Am primit multe semnale din Romania, de la jurnalisti, de la clienti. Stim ca este o piata care creste si masinile noastre ar avea cautare. Suntem in discutii cu mai multe companii, nu putem spune cu cate, dar sper ca in 6, 7 sau 8 luni vom gasi un importator”, a spus pentru HotNews.ro Detlev Engelhardt, seful comunicarii de la HSO Motors Europe, distribuitorul masinilor chineze pe continent.

In prezent, compania vinde in 10 tari europene sedanul BS6, care costa de la 20.000 de euro in sus. La Salonul auto de la Paris s-a prezentat o noua generatie a acestui model, identica din punct de vedere vizual cu prima, dar cu o serie de componente noi la interior, in special pe partea de siguranta auto.

Compania va incepe din octombrie sa vanda un alt sedan, mai mic, BS4, care costa de la 16.000 de euro in sus si va fi lansat treptat in 10 tari. Chinezii vor sa mai aduca in Europa, spre finalul lui 2009, modelul BS2 station-wagon din segmentul Golf.

Compania va mai intra pe alte 8 piete europene treptat, astfel ca numarul tarilor in care va fi prezenta va ajunge la 18. Tinta de vanzari pentru Europa in 2009 este de 10.000 de unitati.

Sedanul BS6 a facut valva acum 2 ani, cand la un test de siguranta facut in Europa a obtinut un rezultat dezastruos. Acest lucru a modificat radical planurile de vanzari ale companiei, i-a afectat grav imaginea si i-a obligat sa schimbe o serie de componente pentru a putea obtine rezultate bune la testele de impact.

Chinezii, care pe piata interna fabrica masini seria 3 si 5 pentru BMW, spun ca modelele prezentate la Paris sunt conforme cu toate normele acceptate europene.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro