Sari direct la conținut

Producatorul de masini agricole Mecanica Ceahlau opreste productia pana in martie, din lipsa de comenzi

HotNews.ro

Compania Mecanica Ceahlau din Piatra Neamt si-a sistat activitatea temporar, pana la inceputul lunii martie, din cauza lipsei de comenzi, 290 de angajati fiind trimisi in somaj tehnic cu 75% din salariu, a declarat, luni, liderul de sindicat Constantin Tubucanu, citat de NewsIn.

„Problema de baza este ca guvernele care s-au perindat la conducerea Romaniei nu au subventionat agricultura, iar taranul roman nu are bani sa cumpere utilaje agricole. Prin urmare, lipsa de vanzari a dus la sistarea activitatii temporar pana in 28 februarie”, a declarat liderul de sindicat.

Mecanica Ceahlau SA a adoptat inca din luna decembrie o serie de masuri in vederea reducerii activitatii. Astfel, cateva zeci de salariati au fost disponibilizati si indemnizatiile membrilor Consiliului de Administratie au fost reduse cu 25%, in conditiile in care s-a decis ca acestea sa fie platite in functie de performantele societatii.

Pentru anul in curs, Mecanica Ceahlau SA a estimat o cifra de afaceri de aproximativ zece milioane euro, cu 30% mai mica decat in 2008. In primele noua luni ale anului trecut, societatea a inregistrat un profit de 551.000 lei.

Compania nemteana este unul dintre cei mai cunoscuti producatori de utilaje agricole din tara, fiind infiintata in 1921 si transformata in societate pe actiuni in 1990. Produsele firmei merg in majoritate la export.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro