Sari direct la conținut

Productia industriala a scazut cu 11,5% in luna noiembrie 2008

HotNews.ro

Productia industriala s-a diminuat cu 11,5% in luna noiembrie a anului trecut fata de aceeasi luna a anului anterior, scaderea fiind inregistrata in toate sectoarele de activitate, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). In primele 11 luni ale anului 2008, productia industriala a avansat insa cu 2,5%.

Comparativ cu noiembrie 2007, industria prelucratoare a scazut cu 12,8% in luna noiembrie, cea extractiva cu 4,6%, iar sectorul energiei electrice si termice, apa si gaze cu 2,2%.

Pe marile grupe industriale, productia s-a diminuat in industria bunurilor de folosinta indelungata (-24,1%), industria bunurilor intermediare (-21,3%), industria bunurilor de capital (-20,5%) si industria energetica (-5,2%). Industria bunurilor de uz curent a inregistrat o crestere de 4,4%.

In perioada ianuarie-noiembrie 208, productia industriala a fost cu 2,5% mai mare decat in aceeasi perioada a anului anterior, crestere sustinuta de toate sectoarele de activitate. Astfel, in sectorul energiei electrice si termice, gaze si apa productia a avansat cu 7,6%, iar in industria prelucratoare si cea industria extractiva cresterea a fost de 2,4%, respectiv 0,2%.

Pe marile grupe industriale s-au inregistrat cresteri in industria bunurilor de uz curent (+7,6%), industria bunurilor de capital (+4,1%) si industria energetica (+1,3%). Industria bunurilor de folosinta indelungata si industria bunurilor intermediare au scazut cu 4,9%, respectiv 1,1%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro