Sari direct la conținut

Producția industrială a scăzut cu 2% în Uniunea Europeană anul trecut

HotNews.ro
Linie de productie intr-o uzina auto, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
Linie de productie intr-o uzina auto, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Producţia industrială a scăzut cu 2% în Uniunea Europeană, şi cu 2,4% în zona euro, în 2023 comparativ cu 2022, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citat de Agerpres.

În decembrie 2023, producţia industrială a crescut cu 2,6% în zona euro şi în Uniunea Europeană, comparativ cu noiembrie, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în zona euro şi de 0,5% în UE.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere în decembrie, comparativ cu noiembrie, s-a înregistrat în Irlanda (23,5%), Olanda (6,6%) şi Danemarca (5,6%), iar cel mai sever declin în Slovenia (-7,4%), Croaţia (-4,3%) şi Finlanda (-2,7%).

În cazul UE, producţia de bunuri de capital a crescut cu 18%, cea de bunuri de folosinţă imediată cu 0,6%, în timp ce s-a înregistrat un avans de 0,4% atât pentru producţia de energie cât şi pentru cea de bunuri de folosinţă îndelungată. Producţia de bunuri intermediare a scăzut cu 0,7%.

În decembrie, comparativ cu perioada similară din 2022, producţia industrială a crescut cu 1,2% în Uniunea Europeană şi în zona euro. În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere anuală s-a înregistrat în Irlanda (44,7%), Danemarca (6,7%) şi Malta (5%), iar cel mai sever declin în Slovenia (-10,2%), Ungaria (minus 8,7%) şi Bulgaria (-6,9%).

În ce sectoare industriale a crescut producția în UE

În cazul UE, producţia de bunuri de capital a crescut cu 8,6%, în timp ce a scăzut producţia de energie (cu 1,3%), de bunuri de folosinţă imediată (cu 1,7%), de bunuri intermediare (cu 4%) şi de bunuri de folosinţă îndelungată (cu 6,4%).

Datele pentru România nu au fost disponibile, conform Eurostat.

Însă Institutul Naţional de Statistică din România a anunţat miercuri că producţia industrială s-a redus în 2023, ca serie brută, cu 4,9% faţă de anul anterior, pe fondul scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat cu 9,2% şi a industriei prelucrătoare cu 4,6%.

În luna decembrie 2023, faţă de luna precedentă, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 16,4%, din cauza scăderilor înregistrate în industria prelucrătoare (-21%) şi industria extractivă (-6,5%). Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 6,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate de cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-7,4%), industria extractivă (-5,8%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-4,1%).

Citește și:

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro