Productia industriala a scazut cu 9,7% in primele sapte luni
Productia industriala, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, s-a diminuat cu 9,7% in primele sapte luni ale anului comparativ cu aceeasi perioada din anul precedent, ca urmare a scaderilor inregistrate de industria prelucratoare si de industria extractiva.
In perioada mentionata, productia in industria prelucratoare a scazut cu 12,0%, iar in industria extractiva s-a redus cu 9,1%. Productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat a crescut cu 1,3%.
Pe marile grupe industriale s-au inregistrat scaderi la toate categoriile de bunuri: industria bunurilor de folosinta indelungata (-17,7%), industria bunurilor intermediare (-15,9%), industria bunurilor de uz curent (-8,2%), industria bunurilor de capital (-7,1%) si industria energetica (-2,8%).
In serie bruta, productia industriala a fost mai mica cu 9,6%.
In iulie, productia industriala s-a mentinut la nivelul din luna anterioara
Productia industriala a ramas in iulie la acelasi nivel ca in luna anterioara, in timp ce industria extractiva si industria prelucratoare au crescut cu 3,2%, respectiv cu 1,5%, iar productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat a inregistrat o scadere de 2,3%.
Pe marile grupe industriale s-au inregistrat cresteri in industria bunurilor intermediare (+3,0%), industria bunurilor de folosinta indelungata (+2,5%) si industria bunurilor de capital (+2,4%). Industria bunurilor de uz curent si industria energetica au scazut cu 2,9%, respectiv cu 1,2%.
Productia industriala (serie bruta) a crescut fata de luna precedenta cu 0,9%.